Secretarul Marinei americane părăseşte brusc funcţia, în timp ce blocada navală a SUA împotriva Iranului continuă

Secretarul Marinei, John Phelan, îşi părăseşte funcţia „cu efect imediat”, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, conform CNN.

„În numele secretarului Apărării şi al secretarului adjunct al Apărării, îi suntem recunoscători secretarului Phelan pentru serviciul adus Departamentului şi Marinei Statelor Unite”, a declarat Parnell într-o postare pe X.

„Îi dorim succes în activităţile viitoare. Subsecretarul Hung Cao va deveni secretar interimar al Marinei”, a mai anunţat el.

Anunţul plecării lui  John Phelan vine în timp ce Marina SUA desfăşoară o blocadă a porturilor iraniene în timpul unui armistiţiu în războiul cu Iranul. Până în prezent, forţele americane au redirecţionat 29 de nave să se întoarcă în port şi au abordat, de asemenea, două nave.

Phelan este un om de afaceri fără experienţă militară anterioară, iar el şi soţia sa au strâns, înainte de a fi confirmat ca secretar al Marinei în 2025, milioane de dolari pentru campania preşedintelui Donald Trump.

Trump l-a desemnat în noiembrie 2024 pe  John Phelan pentru postul de secretar al Marinei.

„John va fi o forţă extraordinară pentru militarii noştri din Marină şi un lider ferm în promovarea viziunii mele America First”, declara Trump la acea vreme. „El va pune interesele Marinei SUA mai presus de orice”, mai spunea el.

Cristescu Mara
Cristescu Mara
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente