PSD şi-a retras toţi reprezentanţii din funcţiile politice guvernamentale, în urma depunerii moţiunii de cenzură

Partidul Social-Democrat anunţă că şi-a retras toţi reprezentanţii din funcţiile politice guvernamentale, în urma depunerii moţiunii de cenzură. Demisiile ”constituie un act de demnitate, în deplină consecvenţă cu demersurile PSD în plan parlamentar”, susţin reprezentanţii formaţiunii.

PSD anunţă, miercuri, într-un comunicat de presă, că toţi reprezentanţii săi care ocupau în Guvern funcţiile de secretar de stat, subsecretar de stat, prefect sau subprefect au demisionat în urma deciziei partidului de a depune o moţiune de cenzură pentru demiterea prim-ministrului Ilie Bolojan.

Demisiile tuturor reprezentanţilor social-democraţi din structurile guvernamentale constituie un act de demnitate, în deplină consecvenţă cu demersurile PSD în plan parlamentar. PSD consideră că schimbarea modului de guvernare şi oprirea declinului economiei naţionale reprezintă în acest moment o miză mult mai importantă decât menţinerea unor funcţii sau portofolii într-un guvern nefuncţional”, scrie în comunicat.

Moţiunea de cenzură PSD-AUR a fost depusă, marţi, în Parlament şi este semnată de 251 de parlamentari, a anunţat liderul AUR, George Simion. Dezbaterea şi votul sunt programate în 5 mai.

Cristescu Mara
Cristescu Mara
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente