Minstrul apărării naționale, Radu Miruță, numit și interimar în funtea Ministerului Transporturilor, a descoperit „culmea absurdului la CFR”, respectiv situația a 21 de trenuri noi care stau nefolosite de luni bune „spre a fi decolorate de soare”.
„Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri noi-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat. I-am chemat la fața locului pe furnizor, managerul de proiect și coordonatorul contractului de achiziție. Tipic românește, nu se înțeleg pe birocrația tot de ei făcută și agreată în urmă cu 1,5 ani. În tot timpul acesta, cele noi ies din garanție fără să meargă 1 kilometru, după care apar alte contracte noi „de mentenanță”, a scris Radu Miruță, vineri, pe pagina să de Facebook.
Sursa video: Facebook/Radu Miruță
El a invitat la discuții producătorul din Polonia și structurile responsabile din minister pentru deblocarea situației.
„Care-i soluția? Puși la aceeași masă și aplicată legea: exact cum scrie, nu cum nu vor să o citească, de teama consecințelor. Când? Miercurea viitoare, la sediul Ministerului Transporturilor, unde am invitat producătorul din Polonia și structurile responsabile din minister”, transmite Miruță.
Potrivit ministrului, nicio companie românească nu a fost implicată în producerea ancestor trenuri.
„Curios din fire, am verificat câtă localizare în România a fost cerută prin contract (ianuarie 2024) de ministrul Transporturilor pentru construirea celor 91 de trenuri și câte firme românești au fost implicate în acest contract. Zero localizare, nimic produs în România, nicio firmă românească. Unii pe care îi aud în aceste zile că 60% producție prin SAFE, cu fabrici construite în România, e puțin, sunt cei care, pe sume mai mari, au semnat contracte cu 0 localizare în România, cu 0 firme românești implicate”, subliniază Radu Miruță.
Radu Miruță a primit in medium online porecla de „Arheologul”, după neregulie descoperite și prezentate în spațiul public din ministerele pe care le-a condus de-a lungul timpului.







