Donald Trump, apel urgent către pensionarii din Florida după tentativa de asasinat: prezența lor la vot, cheia victoriei republicane

Președintele american Donald Trump a revenit în fața susținătorilor la doar câteva zile după o presupusă tentativă de asasinat, participând la un miting organizat în Florida, în comunitatea The Villages, cunoscută pentru electoratul său conservator format în mare parte din persoane vârstnice. Liderul de la Casa Albă le-a transmis acestora un mesaj clar: mobilizarea la vot pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie este esențială.

„Presupun că toată lumea are un avantaj mare, dar nu uitați: faceți ca diferența să fie atât de mare încât să nu poată fi contestată. Trebuie să ieșiți la vot. Nu luați nimic de bun”, a declarat președintele în discursul său.

În intervenția sa, Trump a readus în discuție acuzațiile privind fraudarea alegerilor prezidențiale din 2020, câștigate de Joe Biden, și a susținut din nou proiectul legislativ SAVE America, care propune reguli mai stricte pentru procesul de vot.

„Toți alegătorii trebuie să prezinte un act de identitate, toți alegătorii trebuie să aibă dovada cetățeniei și nu va exista vot prin corespondență, cu excepția cazurilor de boală, invaliditate, desfășurare militară sau călătorie”, a declarat președintele, în timp ce propunerea rămâne blocată în Senat.

Inițiativa este contestată de numeroase organizații civice, care avertizează că ar putea limita accesul la vot pentru milioane de cetățeni, în special pentru femeile căsătorite sau divorțate, minorități și locuitorii din zonele rurale.

Discursul lui Trump a avut loc într-un context dificil pentru administrația sa, marcat de scăderea popularității, creșterea inflației și tensiunile generate de conflictul cu Iranul. Un sondaj realizat de Pew Research Center indică o rată de aprobare de doar 34%, în scădere față de perioada imediat următoare alegerilor din 2024.

Evenimentul din Florida a fost prima apariție publică a președintelui după incidentul de securitate petrecut la Washington, în timpul galei corespondenților de la Casa Albă. Un individ înarmat a încercat să pătrundă în locație, însă a fost neutralizat de agenții Secret Service fără a provoca victime.

Trump a făcut referire directă la acel moment în discursul său: „Nu ar trebui să mă aflu aici. Tocmai ce a fost o tentativă de asasinat la adresa mea”, a declarat Trump. „Ar trebui să fiu înăuntru, într-o unitate sigură, unde să-mi pot îndeplini mandatul în liniște, frumos și în siguranță, distrugând tot ce ne stă în cale; cum ar fi acele țări malefice care vor să obțină arme nucleare”.

Președintele a menționat că acesta nu este un caz izolat, afirmând că a fost ținta mai multor tentative de asasinat în ultimii ani, inclusiv un incident armat în Pennsylvania și o amenințare descoperită în apropierea terenului său de golf din Florida.

Pe lângă temele electorale, Trump a abordat și situația internațională, în special conflictul cu Iranul, pe care a încercat să îl justifice, deși a evitat să insiste asupra subiectului.

„Să nu vorbim despre nimic până nu se termină”, a spus Trump despre război.

În același timp, liderul american a încercat să își consolideze imaginea în fața alegătorilor prin evidențierea unor inițiative interne, inclusiv planuri privind medicamentele pentru slăbit destinate beneficiarilor Medicare.

Marius Dan
Marius Dan
Marius Dan este redactor la TRUmedia, acoperind un spectru larg de teme: de la social si economie la sanatate si politica. Versatil si productiv, este genul de jurnalist care poate trece de la o stire locala la una internationala fara sa piarda din rigoare sau context.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente