Paradoxul agriculturii românești: producția record de grâu vs. cele mai multe insolvențe din ultimii 30 de ani

Numărul insolvențelor din agricultură a crescut cu 181,8% în primul trimestru al anului 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut: 31 de dosare față de 11, potrivit unei analize INFINEXA, companie specializată în restructurarea firmelor aflate în dificultate.

Iar contextul face această cifră și mai dureroasă: agricultura nu urmează trendul general al economiei, ci îl depășește de aproximativ șase ori. Ponderea agriculturii în totalul procedurilor colective admise a urcat de la 9,6% în T1 2025 la 20,7% în T1 2026.

Cu alte cuvinte, unul din cinci dosare de insolvență sau procedură colectivă deschisă în România în primele trei luni din 2026 vine din agricultură, un sector care reprezintă aproximativ 4-5% din economia națională.

Deși 2025 a fost un an agricol foarte bun din perspectiva producției de grâu, cel mai bun din 1997 încoace, acest lucru nu a fost suficient pentru a compensa pierderile acumulate în anii anteriori și presiunea datoriilor devenite scadente. Asta este esența paradoxului: o recoltă bună nu poate șterge trei ani de pierderi. Nu funcționează așa.

Cele 31 de companii agricole intrate în procedură în primul trimestru al anului 2026 au generat cumulat o cifră de afaceri de aproximativ 1,68 miliarde lei și aveau 953 de angajați la data deschiderii procedurii. Nu vorbim de firme fantomă sau de antreprenori nechibzuiți. Vorbim de jucători reali din economia reală, cu oameni reali la locul de muncă.

Specialiștii INFINEXA, care administrează judiciar mai multe companii din sector, au identificat un lanț de șocuri care s-au suprapus cu o precizie devastatoare.

Primul a fost capcana prețurilor record. Grâul de panificație a atins pe bursa MATIF din Paris nivelul record de 435 euro pe tonă în mai 2022. Porumbul a escaladat spre 340 euro pe tonă, iar floarea-soarelui spre 800-900 dolari pe tonă la Constanța. Băncile au finanțat campaniile agricole plecând de la ipoteza că aceste niveluri se vor menține suficient de mult.

Costurile au fost contractate la momentul de vârf al burselor, iar veniturile s-au realizat pe traiectoria descendentă, cu 6 până la 12 luni mai târziu. Până la recolta din vara lui 2023, prețul grâului coborâse sub 230 euro pe tonă. La finalul lui 2025, se apropia de minime istorice.

Al doilea șoc a venit din finanțarea bancară, dimensionată pentru venituri de ciclu favorabil, nu pentru supraviețuire în criză. Al treilea a fost riscul climatic, necompensat de instrumente eficiente de gestiune. Al patrulea: lipsa hedging-ului de preț sau a diversificării culturilor. Al cincilea: propagarea în lanț în cadrul grupurilor integrate, unde dificultățile unei entități au afectat structural celelalte companii din grup.

Cifrele de ansamblu sunt și mai sumbre. Cifra de afaceri a top 500 producători agricoli a scăzut cu 28,6%, de la 43,2 la 30,9 miliarde de lei, iar profitul net s-a prăbușit cu 70% între 2022 și 2024. Două treimi din companiile analizate aveau la finalul lui 2024 capital de lucru negativ.

Un element consistent în toate cazurile a fost întârzierea intrării în procedură. Companiile au, de regulă, 12-24 de luni de amânare în spate: moratorii valorificate, credite rostogolite și stocuri vândute sub cost pentru a genera lichiditate.

Această amânare nu a rezolvat problema structurală și, în majoritate, a agravat-o prin acumularea de dobânzi, deteriorarea relațiilor cu partenerii comerciali și epuizarea completă a capitalului de lucru.

Companiile agricole care au înregistrat încasări sub așteptări în sezonul din vara și toamna anului 2025 și-au epuizat rezervele de capital de lucru în intervalul octombrie-decembrie 2025. În absența moratoriilor expirate, incapacitatea de plată s-a concretizat în proceduri formale începând cu ianuarie 2026.

Există, așadar, un decalaj de trei până la șase luni între momentul în care dificultatea financiară devine realitate contabilă și momentul în care apare juridic în statistici. Ceea ce vedem în T1 2026 nu este începutul crizei. Este momentul în care criza nu a mai putut fi ascunsă.

Analiza INFINEXA subliniază că problemele sunt de natură structurală, nu conjuncturală. Printre factorii identificați se numără comprimarea marjelor în comerțul cu cereale, creșterea costurilor de producție, scăderea prețurilor de vânzare și dificultățile de finanțare pe termen scurt, într-un model de business dependent de capital circulant.

Fără o intervenție sistemică, valul de insolvențe din 2026 nu va fi ultimul. Va fi doar cel mai vizibil de până acum. Agricultura românească are nevoie de mecanisme de hedging accesibile, finanțare adaptată ciclurilor agricole, instrumente reale de asigurare împotriva riscului climatic și o cultură de restructurare timpurie, înainte ca insolvența să devină inevitabilă.

Paradoxul agriculturii românești din 2026 nu este, de fapt, un paradox. Este rezultatul unei acumulări: finanțări luate la prețuri record, costuri crescute, venituri realizate pe scădere, ani climatici dificili, lipsă de protecție împotriva riscului și amânări care au cumpărat timp, dar nu au rezolvat nimic.

O recoltă bună poate salva un sezon. Nu poate salva un model de business construit pe marje fragile și datorii rostogolite. Iar dacă lecția acestui an nu este înțeleasă, România riscă să repete aceeași poveste: hambare pline, bilanțuri goale.