Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a transmis un mesaj ferm de continuitate imediat după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis în Parlament cu 281 de voturi „pentru”. Liderul liberal a subliniat că formațiunea sa își dorește să rămână un actor central în luarea deciziilor, punctând că „PNL nu pleacă nicăieri” și că și-a asumat guvernarea într-un moment dificil pentru a pune țara pe un „drum corect” care trebuie continuat.
„PNL nu pleacă nicăieri. Ne-am asumat guvernarea într-un moment greu, am început reforme pe care alții le-au amânat ani la rând, am readus seriozitatea în relația cu instituțiile europene și am pus țara pe un drum corect. Acest drum trebuie continuat. Munca începută pe reformă administrativă, pe disciplină bugetară, pe absorbția fondurilor europene, pe respectarea angajamentelor asumate nu se oprește pentru că s-a votat o moțiune. Continuă”, a scris Thuma pe contul său de Instagram.
Thuma a avertizat că instabilitatea politică nu este o soluție pentru cetățeni, precizând că „o moțiune câștigată nu plătește facturile românilor, nu deblochează un singur proiect din PNRR, nu aduce o investiție în plus și nu rezolvă nicio nedreptate resimțită de oameni”.
„Votul de astăzi nu schimbă realitatea în care se află România. Problemele rămân aceleași și tot aceleași rămân și soluțiile. Nu cred că cineva are motive să sărbătorească ce s-a întâmplat azi în Parlament. O moțiune câștigată nu plătește facturile românilor, nu deblochează un singur proiect din PNRR, nu aduce o investiție în plus și nu rezolvă nicio nedreptate resimțită de oameni. Ce face, în schimb, este să prelungească o incertitudine pe care România nu și-o permite”, a scris Thuma.
Liberalul a adresat un mesaj direct românilor, promițând că PNL va da dovadă de respect prin ducerea la capăt a promisiunilor și prin evitarea soluțiilor populiste: „Vă datorăm respect. Respect înseamnă să nu vă minţim că există soluţii uşoare. Respect înseamnă să ducem la capăt ce am promis, nu să fugim când devine incomod”.
În perspectiva perioadei de incertitudine care urmează, președintele CJ Ilfov a subliniat că partidul va acționa în strânsă colaborare cu Președintele României pentru a asigura stabilitatea instituțională.
„Vreau să fie limpede și un alt lucru: PNL își va exercita rolul în deplină colaborare cu Președintele României. Stabilitatea acestei țări nu se construiește din declarații, ci din lucrul împreună al instituțiilor care răspund în fața românilor. Vom susține fiecare pas care apără interesul național, parcursul european al României și încrederea partenerilor noștri. Propun să nu transformăm un moment politic într-o criză de stat. Cei care au ales calea moțiunii și-au asumat o responsabilitate, noi ne-o asumăm pe a noastră: Să muncim mai departe, cu seriozitate, pentru o Românie care merge înainte.”, a explicat acesta.







