Investiţie strategică la Marea Neagră: Doi giganţi vor preluarea Şantierului Naval Mangalia

Giganții Rheinmetall și MSC au anunțat marți, printr-un comunicat comun, intenția de a investi masiv în România prin preluarea Șantierului Naval Mangalia, aflat în prezent în dificultate financiară. Reprezentanții celor două companii susțin că acest demers ar deschide „perspective pozitive pentru viitorul industriei navale şi de apărare din România şi ar marca începutul unei noi ere”.

Strategia vizează o abordare duală, prin care amplasamentul va fi transformat într-un centru capabil să deservească atât sectorul construcțiilor navale militare, cât și pe cel civil.

„Rheinmetall AG analizează, în strânsă cooperare cu compania elveţiană MSC, realizarea unor investiţii substanţiale în acest amplasament şi transformarea şantierului într-un hub cu dublă utilizare, atât pentru construcţii navale militare, cât şi civile”, se arată în documentul oficial.

Revitalizarea șantierului este privită ca un motor de dezvoltare pentru întreaga regiune, având potențialul de a crea câteva mii de locuri de muncă și de a opri exodul tinerilor prin înființarea unui centru de excelență și cercetare. Planurile investitorilor depășesc obiectivele imediate, urmărind poziționarea țării noastre pe harta marilor producători de profil.

„Planul actual prevede ca reluarea activităţii şantierului să depăşească construirea a celor patru nave planificate în prezent, care urmează să fie realizate de divizia Naval Systems a Rheinmetall. Ideea este de a dezvolta România într-un hub major european pentru construcţii navale. În acest context, Rheinmetall îşi propune să atragă în ţară programe europene şi globale suplimentare, consolidând astfel poziţia României în industriile de apărare şi construcţii navale”, precizează reprezentanții celor două grupuri.

În ceea ce privește tranziția către noul model de afaceri, operațiunile actuale ale șantierului ar urma să fie integrate și modernizate, optimizând infrastructura existentă. Rheinmetall, grup german cu o prezență deja consolidată în România prin proiectele de la Mediaș și Victoria, își aduce expertiza din divizia sa Naval Systems, în timp ce MSC contribuie cu experiența sa globală în logistică și transport maritim. Situația șantierului de la Mangalia a fost una critică în ultimul an, după ce grupul olandez Damen a cerut insolvența unității, lăsând mii de angajați în incertitudine. Intrarea consorțiului germano-elvețian în ecuație este văzută de Ministerul Economiei ca o soluție de salvare pentru activele strategice de la malul mării.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente