„Nu am de unde să mai și economisesc” este una dintre cele mai frecvente replici atunci când vine vorba despre bani.
Pentru multe familii, după rate, facturi, cumpărături și cheltuieli neprevăzute, pare că nu mai rămâne nimic la final de lună.
Totuși, economisirea este, de multe ori, mai mult despre psihologie decât despre sume mari. Cu puțină organizare, chiar și cei cu venituri mici pot ajunge să reducă cheltuielile și să mai pună ceva deoparte. Despre fondul de urgență, regula de 24 de ore înainte de o cumpărătură și un truc simplu care te ajută să vezi dacă un produs este cu adevărat scump, a vorbit în emisiunea iBani de la Pro TV, Ioana Mărgineanu, reprezentanta comunității „Buget de familie”.
Ioana Mărgineanu: „Se poate economisi chiar și cu venituri mici, dacă devine o prioritate. Nu trebuie să lași banii să se ducă unde vor ei. Dacă tu îi organizezi, sunt șanse mai mari să îi direcționezi spre lucrurile importante pentru tine și pentru familia ta.”
Prima regulă de organizare a bugetului unei familii ar trebui să fie fondul de urgență, spune Ioana Mărgineanu.
„Nu există aproape nicio lună fără o cheltuială la care nu te-ai gândit: o invitație la un eveniment, o schimbare în garderoba ta sau a copiilor, o vizită medicală care costă mai mult decât te așteptai. (…) Ideea de neprevăzut este o categorie care funcționează. Prevenția și organizarea rezolvă multe probleme. Inclusiv mersul la medic o dată pe an sau o dată la șase luni este, pe termen lung, mult mai ieftin decât să ajungi să tratezi probleme mari. Discutăm inclusiv despre prevenție și despre cum poți găsi servicii medicale într-un anumit buget.”
Pentru cumpărăturile făcute pe impuls, există și o regulă simplă care poate salva bugetul.
Ioana Mărgineanu: „Avem regula de 24 de ore: dacă îți dorești un produs de peste 100 de lei, să aștepți cel puțin 24 de ore înainte să îl cumperi, ca să nu fii influențat de toate politicile de marketing ale magazinelor.”
Cum îți dai seama dacă ceva este scump sau ieftin pentru tine
„Multă lume vorbește despre ceva scump sau ieftin, însă nu știe cum să facă un calcul simplu. Acesta se face prin împărțirea costului produsului la cât câștigi pe oră. Practic, te gândești câte ore a trebuit să muncești pentru acel lucru. Dacă vrei să îți cumperi o rochie de 100 de lei și ai muncit trei-patru ore pentru acel lucru, începi să vezi altfel cumpărătura și să te întrebi dacă chiar ai nevoie de ea.
„Dacă prietena ta cea mai bună își permite o anumită rochie, nu înseamnă că ți-o poți permite și tu. Poate ea produce alt venit pe oră sau are alte priorități.”
Multe dintre sfaturile din comunitate vin chiar de la oameni obișnuiți, care împărtășesc propriile experiențe.
„Puterea comunității este mare. Faptul că vezi că alți oameni spun: ‘uite, eu am făcut asta și a funcționat pentru mine’ face informația mult mai accesibilă și mai ușor de aplicat în viața reală”, a mai spus Ioana Mărgineanu.






