S.O.S. România a depus în Parlament propunerea de suspendare a președintelui Nicușor Dan

Partidul S.O.S a anunțat depunerea oficială în Parlament a propunerii de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan, invocând prevederile articolului 95 din Constituția României.

Potrivit anunțului făcut de peședintele formațiunii, Diana Șoșoacă, documentul a fost transmis Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului și vizează declanșarea procedurii parlamentare de analiză și dezbatere privind presupuse încălcări grave ale Constituției.

S.O.S. România invocă „acțiuni și omisiuni instituționale”

În comunicatul transmis public, reprezentanții partidului susțin că inițiativa parlamentară are la bază ceea ce numesc un „cumul de acțiuni și omisiuni instituționale” care ar afecta echilibrul dintre puterile statului și funcționarea instituțiilor publice.

Potrivit documentului depus în Parlament, inițiatorii acuză:

  • presupuse ingerințe în activitatea autorității judecătorești și a Consiliului Superior al Magistraturii;
  • declarații publice considerate presiuni asupra Curții Constituționale;
  • neînaintarea către Parlament a propunerilor privind conducerea civilă a serviciilor de informații;
  • susținerea extinderii atribuțiilor serviciilor de informații;
  • presupuse influențe asupra procesului de formare a Guvernului;
  • implicarea în negocieri privind politici guvernamentale;
  • gestionarea unor teme legate de procesul electoral și securitatea națională într-un mod considerat insuficient transparent.

Ce urmează după depunerea solicitării

Conform procedurilor constituționale invocate de inițiatori, propunerea de suspendare trebuie comunicată președintelui României și transmisă către Curtea Constituțională a României pentru emiterea unui aviz consultativ.

Ulterior, documentul va putea intra în dezbaterea Parlamentului, într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, unde va fi supus votului.

În cazul în care Parlamentul ar aproba suspendarea, Constituția prevede organizarea unui referendum național pentru demiterea președintelui în termen de cel mult 30 de zile.

S.O.S. România: „Este un instrument constituțional de control parlamentar”

Reprezentanții partidului susțin că inițiativa respectă prevederile constituționale și regulamentare și reprezintă, în opinia lor, un mecanism legitim de control parlamentar.

„Grupul parlamentar S.O.S. România afirmă că acest demers reprezintă, în viziunea inițiatorilor, un instrument constituțional de control parlamentar și de protejare a ordinii constituționale, subliniind că procedura urmează cadrul legal și regulamentar prevăzut de legislația în vigoare”, se arată în comunicatul transmis de formațiune.

Marius Dan
Marius Dan
Marius Dan este redactor la TRUmedia, acoperind un spectru larg de teme: de la social si economie la sanatate si politica. Versatil si productiv, este genul de jurnalist care poate trece de la o stire locala la una internationala fara sa piarda din rigoare sau context.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente