Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nu exclude participarea partidului într-un guvern condus de un premier tehnocrat, condiționând însă acest scenariu de profilul viitorului prim-ministru. Grindeanu a subliniat că o astfel de formulă, cu miniștri și susținere politică, este de preferat unui executiv integral tehnocrat.
Întrebat dacă PSD ia în calcul să intre într-un guvern condus de un premier tehnocrat, liderul social-democrat a evidențiat importanța nominalizării, prin prisma experienței din ultimele luni.
„Depinde cine este acel tehnocrat, pentru că e important, având în vedere experienţa celor 10 luni de până acum, şi profilul pe care îl are acest prim-ministru”, a răspuns Sorin Grindeanu.
Acesta a precizat că viitorul șef al Executivului ar trebui să aibă un profil economic și să acționeze ca un reprezentant al întregii coaliții de guvernare, spre deosebire de formula actuală.
„De aceea vă spun, nu exclud, e o variantă mai bună decât un guvern cap-coadă tehnocrat, e mai asumată, având miniştri politici, având susţinere politică, dar depinde de persoană, evident”, a subliniat președintele PSD.
Sorin Grindeanu a adăugat că, în cazul în care se va intra în această logică politică și li se vor cere propuneri, va hotărî împreună cu colegii săi de partid cu ce nominalizare se vor prezenta la negocieri.







