Ministerul Energiei a lansat în consultare publică un proiect de hotărâre de guvern care prevede fuziunea prin absorbție dintre Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – S.A.P.E. și Electrocentrale Grup. Potrivit documentului, S.A.P.E. va avea rolul de societate absorbantă, iar Electrocentrale Grup va fi preluată integral.
Operațiunea presupune transferul întregului patrimoniu al Electrocentrale Grup către S.A.P.E., inclusiv activele, pasivele, obligațiile și pierderile rămase neacoperite după diminuarea capitalului social realizată anterior fuziunii. Măsura este prezentată de autorități drept parte a unui proces de reorganizare a companiilor cu capital integral de stat din sectorul energetic.
În nota de fundamentare, Ministerul Energiei susține că fuziunea urmărește consolidarea situației patrimoniale a entității rezultate și crearea unei structuri financiare și operaționale unitare. Argumentul principal este că existența a două companii separate ar genera disfuncționalități administrative și decizionale, pe care statul vrea să le reducă prin integrarea activităților într-o singură societate.
Autoritățile mizează, de asemenea, pe simplificarea structurilor societare, diminuarea costurilor administrative, întărirea guvernanței corporative și eficientizarea procesului decizional. Proiectul este corelat cu obiectivele asumate de România prin PNRR, în special cu țintele privind buna guvernanță și restructurarea operatorilor economici de stat.
Decizia vine în contextul în care AMEPIP a indicat anterior mai multe variante de reorganizare pentru Electrocentrale Grup, inclusiv absorbția în ELCEN sau valorificarea activelor. Varianta pusă acum în consultare de Ministerul Energiei merge însă pe integrarea companiei în S.A.P.E.
S.A.P.E. a fost înființată în 2014, după divizarea fostei Electrica, și funcționează în sistem dualist de administrare. Electrocentrale Grup provine din divizarea parțială a fostei Termoelectrica și este administrată în sistem unitar.
Proiectul de hotărâre se află, deocamdată, în etapa de consultare publică. Fuziunea va putea fi realizată doar după parcurgerea procedurilor legale și aprobarea actului normativ de către Guvern.







