Ciprian Ciucu anunță preluarea ELCEN de către Primăria Capitalei

Primarul general Ciprian Ciucu anunță reluarea procesului de preluare a ELCEN de către Primăria Capitalei, susținând că măsura este esențială pentru modernizarea sistemului de termoficare din București și pentru eliminarea conflictelor dintre instituțiile responsabile.

Ciprian Ciucu a anunțat că a avut o întâlnire cu conducerea Ministerului Energiei pentru a discuta pașii necesari realizării unui sistem unitar de termoficare în București, prin preluarea ELCEN de către Primăria Capitalei.

„Este vorba despre preluarea ELCEN de către Primăria Capitalei pentru a termina odată cu împărțirea responsabilității și aruncarea vinei între Ministerul Energiei și Primăria Capitalei”, a transmis edilul.

Potrivit acestuia, au existat și în trecut încercări de transfer al companiei, însă procedurile au fost amânate sau blocate.

„Au fost făcuși pași anteriori pentru acest lucru, dar nu au fost finalizați. Vrem să punem în practică decizii luate anterior, apoi tergiversate ani de zile”, a declarat Ciprian Ciucu.

Primarul general a explicat că obiectivul este integrarea producției și distribuției energiei termice într-un singur sistem coordonat, pentru a permite investiții mai rapide și modernizarea infrastructurii.

SACET, sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din București, include în prezent două componente majore: ELCEN, care produce agentul termic în centrale, și Termoenergetica, compania responsabilă de transportul și distribuția căldurii către populație.

„Ideea preluării ELCEN de către Primăria Capitalei este ca producția și distribuția să fie coordonate într-un sistem unitar, pentru a facilita investițiile și modernizarea rețelei”, a explicat edilul.

Ciprian Ciucu a precizat că, în urma discuțiilor cu Ministerul Energiei, s-a convenit ca instituția să înceapă evaluarea activelor ELCEN, etapă considerată esențială pentru continuarea procesului de transfer.

„Ministerul Energiei va face evaluarea activelor ELCEN, evaluare de care se face că uită de mai mulți ani”, a afirmat primarul general.

Edilul Capitalei avertizează însă că întregul proces ar putea fi din nou blocat la nivel politic.

„Procesul de preluare va putea fi blocat iarăși de către viitorul Guvern. Să vedem…”, a transmis Ciprian Ciucu.

Primarul general susține că problema termoficării nu ar trebui tratată politic, având în vedere impactul direct asupra locuitorilor Capitalei.

„Deciziile corecte nu trebuie să aibă culoare politică. Termoficarea nu trebuie să aibă culoare politică pentru că cei care au de suferit sunt bucureștenii”, a concluzionat edilul.

Marius Dan
Marius Dan
Marius Dan este redactor la TRUmedia, acoperind un spectru larg de teme: de la social si economie la sanatate si politica. Versatil si productiv, este genul de jurnalist care poate trece de la o stire locala la una internationala fara sa piarda din rigoare sau context.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente