Polițiștii și procurorii au efectuat marți 32 de percheziții în București și opt județe, investigând firme care ar fi vândut dezinfectanți și măști de protecție la prețuri de peste 10 ori mai mari decât cele reale, prin circuite tranzacționale fictive.
Tranzacțiile investigate depășesc 30 de milioane de lei, iar prejudiciul estimat la bugetul de stat se ridică la 4 milioane de lei, prin evaziune fiscală și rambursări ilegale de TVA.
Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, marți, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, au pus în aplicare 32 de mandate de percheziție domiciliară.
Cum funcționa frauda cu dezinfectanți și măști de protecție
Infracțiunile din acest dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, sunt evaziune fiscală, obținerea fără drept de sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul de stat, transmiterea fictivă de părți sociale, abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Activitățile se desfășoară în municipiul București și în județele Călărași, Ilfov, Gorj, Dolj, Vaslui, Mureș, Botoșani și Constanța.
Percheziții în 9 județe: ce au găsit anchetatorii
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 2020-2024, mai multe societăți comerciale ar fi creat un circuit tranzacțional fictiv, utilizând firme intermediare cu comportament fiscal neadecvat, pentru majorarea artificială a prețurilor unor produse medicale – dezinfectanți și măști de protecție – de peste 10 ori față de prețul real, menționează sursa citată.
Societățile beneficiare care ar fi achiziționat aceste produse își desfășoară activitatea în domeniul producției și distribuției de energie electrică, precum și în domeniul comerțului cu ridicata – intermedieri de bunuri.
Prejudiciul estimat și infracțiunile investigate
‘Reprezentanții societăților beneficiare ar fi achiziționat peste 2.893.000 de măști de protecție și peste 110 tone de dezinfectanți la prețuri supraevaluate. Ulterior, firmele intermediare ar fi preluat obligațiile fiscale fără a le achita, fiind trecute în insolvență sau înstrăinate către persoane fără posibilități materiale. Totodată, ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive și simulate livrări intracomunitare pentru a evita plata taxelor și a obține rambursări ilegale de TVA. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 4.000.000 de lei’, precizează Inspectoratul.
Valoarea totală a tranzacțiilor investigate depășește 30.000.000 de lei, sume achitate de beneficiari, cu consecința diminuării patrimoniului acestora în favoarea societăților implicate, mai spun anchetatorii.
Conform acestora, din aceste sume, doar o mică parte ar fi ajuns la producătorii produselor medicale, cea mai mare parte fiind extrasă în numerar din conturile societăților de către membrii grupării de la bancomate.
În cauză sunt efectuate cercetări față de 19 persoane fizice și juridice, fiind puse în executare 14 mandate de aducere, informează IGPR.














