Poliția rutieră din județele Neamț și Bacău a aplicat duminică 156 de sancțiuni pe DN 15, în cadrul unei acțiuni coordonate între cele două județe.
Deși viteza și neportul centurii au dominat abaterile, niciun șofer nu a fost depistat pozitiv la alcool sau droguri din cele 70 de testări efectuate în Neamț.
Zeci de sancţiuni au fost aplicate, duminică, de poliţiştii rutieri din judeţele Neamţ şi Bacău, în cadrul unei acţiuni în sistem RELEU, care s-a desfăşurat pe drumul naţional DN 15.
Astfel, în judeţul Neamţ au fost sancţionaţi 73 de şoferi pentru depăşirea vitezei regulamentare sau pentru că nu purtau centura de siguranţă.
Ce abateri au dominat — viteză și centură
‘A fost înregistrată o singură infracţiune, respectiv conducerea unui autoturism de către un bărbat, care avea permisul de conducere retras pe motive medicale. (…) Pe timpul desfăşurării acţiunii au fost efectuate aproximativ 70 de testări în privinţa consumului de alcool sau substanţe interzise. Din fericire, niciun conducător auto nu a fost depistat cu valori pozitive. A fost înregistrat un singur caz de refuz testare cu aparatul etilotest, fiind continuate procedurile legale’, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.
În judeţul Bacău, poliţiştii au aplicat 83 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 31 pentru depăşirea regimului legal de viteză, 18 pentru neportul centurii de siguranţă şi 34 pentru alte abateri la regimul rutier.
Rezultatele testărilor pentru alcool și droguri
‘Totodată, au fost retrase două certificate de înmatriculare, a fost reţinut un permis de conducere pentru depăşirea vitezei legale, a fost retras un set de plăcuţe cu numere de înmatriculare şi au fost efectuate 33 de testări cu aparatele din dotare’, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu.
O acţiune similară s-a desfăşurat duminică şi în judeţele Harghita, Mureş şi Cluj.















