Washingtonul acuză Rusia și China că efectuează teste nucleare în secret, plasând Statele Unite într-un dezavantaj strategic, deși nu există încă niciun plan concret pentru reluarea propriilor teste, ordonate de Trump.
Tratatul New START, expirat în februarie, este considerat ineficient de SUA, iar China refuză orice negocieri de dezarmare nucleară trilaterală.
‘Încă evaluăm situația…Nu am luat nicio decizie specifică cu privire la forma pe care ar urma să o aibă un potențial program de testare’, a declarat Thomas DiNanno, subsecretar de stat pentru controlul armelor și securitate internațională, în cadrul unei comisii a Congresului SUA.
Ce a ordonat Trump și unde s-a ajuns cu testele nucleare SUA
Președintele american a anunțat în octombrie anul trecut că Statele Unite se pregătesc să reia primele teste nucleare din 1992.
Washingtonul acuză Rusia și China că efectuează teste nucleare, punând Statele Unite într-un ‘dezavantaj intolerabil’, a spus DiNanno, care a informat Comisia pentru Relații Externe a Senatului.
De ce SUA acuză Rusia și China de teste nucleare secrete
Întrebat de senatoarea democrată Jacky Rosen, reprezentată a statului Nevada, locul s-au desfășurat în trecut teste nucleare americane, oficialul a repetat că ‘nu a participat la nicio discuție în care s-au luat în considerare teste atmosferice’.
El a reiterat, de asemenea, poziția Statelor Unite conform căreia tratatul de dezarmare New START încheiat cu Rusia, care a expirat la începutul lunii februarie, era ‘ineficient’ și a cerut ca Beijingul să fie inclus în orice viitor acord multilateral.
China a exclus însă participarea la discuțiile de dezarmare nucleară cu celelalte două mari puteri, subliniind că acestea dețin arsenale nucleare mult mai importate.













