Premierul spaniol: Orientul Mijlociu e „mult mai rău” ca Irakul din 2003

Premierul spaniol Pedro Sanchez avertizează că situația din Orientul Mijlociu este „mult mai rea” decât războiul din Irak din 2003 și anunță 80 de măsuri în valoare de 5 miliarde de euro pentru a proteja familiile spaniole de efectele economice ale conflictului.

Declarațiile vin după ce Donald Trump a amenințat că va opri orice comerț cu Spania, ca răspuns la refuzul Madridului de a permite utilizarea bazelor militare spaniole în operațiunea americană împotriva Iranului.


‘Nu suntem deloc în același scenariu ca în timpul războiului ilegal din Irak’ din 2003, a declarat șeful guvernul socialist în cadrul unei intervenții în fața Congresului deputaților.

De ce Sanchez compară conflictul actual cu războiul din Irak din 2003

‘Ne confruntăm cu ceva mult mai rău. Mult mai rău. Cu un potențial de consecințe mai importante și mai profunde’, a adăugat Pedro Sanchez, care și-a exprimat în numeroase rânduri opoziția față de războiul din Iran, o ‘intervenție ilegală’ în afara cadrului internațional în afara sa.

Aceste declarații i-au adus critici din partea președintelui american Donald Trump, care a amenințat că va înceta orice comerț cu Spania după refuzul său de a lăsa armata americană să utilizeze două baze spaniole în operațiunea sa împotriva Iranului.

Amenințările lui Trump după refuzul Spaniei privind bazele militare

La momentul intervenției SUA în Irak în 2003, trupele spaniole au fost desfășurate o perioadă, în timpul guvernului de dreapta al lui José Maria Aznar, pe atunci foarte aliniat cu pozițiile americane, în pofida unei puternice opoziții în rândul populației.

Sloganul pacifist ‘Nu războiului’ a reapărut atunci, scandat de stânga spaniolă, și reluat în acest an de premierul spaniol pentru a-și marca opoziția față de conflictul din Iran.

Cele 80 de măsuri de 5 miliarde euro pentru familiile spaniole afectate de război

Acest ‘război ilegal și absurd, crud, ne îndepărtează de obiectivele noastre economice, sociale și de mediu’, a apreciat miercuri liderul socialist. ‘Fiecare bombă care cade în Orientul Mijlociu sfârșește prin a lovi – o vedem deja – portofelul familiilor noastre’.

‘Nu ne alegem crizele, dar ne alegem modul în care le rezolvăm și le înfruntăm’, a adăugat cel care în urmă cu câteva zile a anunțat o serie de 80 de măsuri cu un buget de 5 miliarde de euro vizând lupta împotriva efectelor războiului în Orientul Mijlociu, promițând în special ‘o reducere drastică’ a fiscalității asupra energiei.

‘Nu este corect că unii pun foc în lume și alții trebuie să înghită cenușa. Nu este corect ca spaniolii și spaniolele și restul europenilor și europencelor să fie nevoiți să plătească din buzunarul lor factura acestui război ilegal’, a mai spus el.

Paraschiv Alex
Paraschiv Alex
Alex Paraschiv este redactor la TRUmedia, specializat pe politica interna, afaceri internationale si administratie locala. Urmareste cu atentie deciziile care afecteaza viata comunitatilor si le traduce in stiri accesibile. Este unul dintre cei mai productivi membri ai redactiei.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente