Regatul Unit lansează un proiect-pilot în care 300 de adolescenți cu vârste între 13 și 17 ani vor trăi cu restricții privind utilizarea rețelelor de socializare timp de șase săptămâni.
Autoritățile britanice evaluează impactul asupra somnului, notelor școlare și vieții de familie înainte de a decide dacă adoptă o lege similară celei australiene.
Proiectul-pilot face parte dintr-o consultare lansată de autoritățile britanice pentru a decide ce măsuri să adopte în scopul protejării copiilor și adolescenților în mediul online, după interzicerea în Australia a rețelelor de socializare în rândul adolescenților cu vârsta sub 16 ani.
Adolescenții participanți la proiectul-pilot, care au vârste între 13 și 17 ani, vor fi supuși la diverse restricții timp de șase săptămâni pentru a evalua impactul asupra performanțelor școlare, somnului și vieții de familie.
Cum funcționează proiectul-pilot cu restricții pe rețele sociale
Pentru unii dintre participanți, aplicațiile de rețele de socializare vor fi complet dezactivate, în timp ce alții nu vor mai avea acces în timpul nopții, a precizat Ministerul Științelor, Inovației și Tehnologiei.
Un al treilea grup va avea la dispoziție doar o oră pe zi pentru a folosi cele mai populare aplicații în rândul adolescenților, precum Instagram, TikTok și Snapchat.
Rezultatele vor fi comparate cu cele ale unui al patrulea grup de copii, care vor continua să beneficieze de un acces nelimitat.
Ce arată modelul australian și ce urmează în Franța
Acest proiect ne va furniza ”datele de care avem nevoie pentru a trece la etapa următoare, care se bazează pe experiențele familiilor”, a declarat secretarul de stat pentru Tehnologie, Liz Kendall.
Australia a devenit, în decembrie, prima țară care a interzis rețelele de socializare în rândul persoanelor sub 16 ani.
Și alte țări preconizează măsuri similare, spre exemplu Franța, unde Adunarea Națională (camera inferioară a parlamentului) a adoptat, la finalul lunii ianuarie, o propunere de lege care vizează interzicerea utilizării rețelelor de socializare în rândul minorilor cu vârste sub 15 ani.
De ce experții sunt sceptici față de interzicerea rețelelor sociale pentru minori
Consultarea lansată de guvernul britanic examinează opțiunea unei interdicții ca cea australiană, dar și a interzicerii unor funcționalități care creează dependență cum ar fi scrolling-ul sau derularea neîntreruptă de conținuturi.
La începutul lunii, deputații britanici au respins propunerile Camerei Lorzilor, camera superioară a parlamentului britanic, care vizau interzicerea rețelelor de socializare în rândul tinerilor sub 16 ani pentru a aștepta rezultatele acestei consultări care urmează să se încheie pe 26 mai.
Personalități britanice cum ar fi actorul Hugh Grant au îndemnat guvernul să implementeze interzicerea rețelelor, argumentând că părinții nu pot, pe cont propriu, să lupte contra pericolelor utilizării acestor platforme.
Unii experți estimează însă că restricțiile ar putea fi foarte ușor ocolite și pledează ca platformele să exercite un control mai mare asupra conținuturilor.















