Polițiștii din Gorj au indisponibilizat două autovehicule, motofierăstraie și sume de bani în urma perchezițiilor efectuate la Polovragi într-un dosar de furt de material lemnos.
Furtul de material lemnos ar fi avut loc între decembrie 2025 și februarie 2026, dintr-o rampă primară folosită de un agent economic autorizat.
Potrivit acesteia, au fost indisponibilizate două autovehicule și au fost ridicate în vederea confiscării două motofierăstraie mecanice, cantitatea de aproape șase metri cubi de lemn de esență fag și sumele de 7.600 de lei și 1.450 de euro.
Ce bunuri au fost confiscate după perchezițiile de furt de lemn din Gorj
Marți, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la adresele a doi bărbați, de 34 și 47 de ani, din localitatea Polovragi, într-o cauză penală ce vizează furtul de material lemnos.
Din primele verificări a reieșit că, în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, persoanele implicate ar fi sustras cantitatea de aproximativ 30 de metri cubi de material lemnos, dintr-o rampă primară care era folosită de un agent economic ce exploata material lemnos în punctul Cheile Oltețului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt calificat.















