Nouă tineri cu vârste între 18 și 30 de ani au fost arestați preventiv în județul Bihor după ce au vândut droguri inclusiv minori, în apropierea școlilor din Oradea, între noiembrie 2025 și martie 2026.
Operațiunea a scos la iveală cantități excepționale: 10 kg de 4MMC, 8 kg de canabis și peste 5.700 de comprimate de ecstasy, confiscate în 51 de percheziții.
Bihor: 9 tineri arestați pentru trafic de droguri; printre clienți – elevi, tranzacțiile se făceau lângă școli
Polițiștii bihoreni ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO), împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au destructurat o rețea de trafic de droguri, formată din opt bărbați și o femeie, cu vârste între 18 și 30 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, printre persoanele cărora le-au vândut fiind și minori, tranzacțiile având loc și în apropierea școlilor.
Cum funcționa rețeaua: droguri vândute lângă școli și la petreceri
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bihor transmis vineri, ancheta a arătat că, între noiembrie 2025 și martie 2026, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și vândut droguri (canabis, ketamină, substanțe cristaline 2CMC, 3CMC, 4CMC, 4BMC), cu prețuri între 100 și 400 de lei, inclusiv unor minori, în municipiul Oradea.
Membrii grupului ar fi tranzacționat substanțele între ei și le-ar fi distribuit mai departe, inclusiv în apropierea școlilor, la petreceri sau în apartamente închiriate.
Ce cantități de droguri au fost confiscate după 51 de percheziții
‘Cercetările au reliefat că persoanele cercetate s-ar fi cunoscut și ar fi avut legături între ele, s-ar fi aprovizionat una pe alta cu droguri, ar fi tranzacționat între ele și ar fi furnizat substanțele interzise mai departe altor tineri, elevi la școală, lângă instituții de învățământ, la petreceri sau se întâlneau în apartamente închiriate, una dintre ele dispunând de sume de bani importante, care le-ar fi permis accesarea unor locații în regim hotelier’, se arată în comunicat.
Conform anchetatorilor, o femeie de 30 de ani ar fi fost principala sursă de aprovizionare, vânzând cantități mari de droguri și substanțe psihoactive cu sume între 2.000 și 7.000 de lei per tranzacție. Aceasta a fost prinsă în flagrant pe 17 martie 2026, după ce ar fi vândut 200 de grame de canabis și 80 de grame de 3CMC pentru 9.400 de lei.
Cine era principala sursă de aprovizionare și cum a fost prinsă în flagrant
În urma a 51 de percheziții domiciliare, efectuate în Oradea și localitățile Paleu, Sânmartin, Gepiu, Sântandrei și Aștileu, au fost confiscate aproximativ 10 kg de substanță 4MMC, 8 kg de canabis, 4,2 kg de hașiș, 5,1 kg de 2CMC, 5.750 de comprimate ecstasy, un kg de amfetamină, 1,1 kg de AB Fubinaca, 385 g de cocaină, 150 g de ciuperci halucinogene, 80 de timbre LSD, vape-uri cu THC, kituri de testare, cântare de precizie, bani și alte probe.
Pe 18 martie 2026, procurorii DIICOT. au dispus reținerea celor 9 suspecți, iar Tribunalul Bihor a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Cluj – Napoca și al jandarmilor bihoreni.













