Parlamentarii USR au sesizat Biroul permanent al Camerei Deputaților, cerând sancționarea deputatului Dan Tanasa pentru declarațiile făcute în plenul din 8 aprilie, pe care le consideră ofensatoare și incompatibile cu statutul de parlamentar.
Sesizarea a fost transmisă și către Comisia juridică și vizează o serie de afirmații pe care USR le califică drept injurioase și denigratoare la adresa unor colegi deputați.
În document, reprezentanții USR susțin că discursul lui Dan Tanasă a depășit limitele unei critici politice normale și a intrat într-un registru jignitor, care afectează demnitatea persoanelor vizate și creează un climat tensionat în Parlament.
„Prin conținutul lor, aceste afirmații depășesc limitele unei critici politice (…) și se înscriu într-un registru discursiv ofensator și degradant”, se arată în sesizare.
Parlamentarii mai reclamă faptul că intervenția nu a avut legătură cu tema dezbaterii din plen, transformându-se într-un atac direct la adresa unor colegi și chiar a unor categorii de persoane.
Potrivit acestora, limbajul utilizat ar fi avut un caracter denigrator și ar fi afectat inclusiv persoane care suferă de anumite afecțiuni, invocate în discursul deputatului AUR.
USR mai susține că astfel de declarații contravin normelor de conduită parlamentară și pot perturba desfășurarea activității legislative.
„Conduita deputatului a fost de natură să perturbe activitatea parlamentară și să încalce normele de disciplină, curtoazie și respect”, au transmis semnatarii documentului.
În acest context, reprezentanții USR solicită analizarea cazului și aplicarea sancțiunilor prevăzute de regulamentul Camerei Deputaților.














