Proiectul de buget al Primăriei Capitalei, aflat în dezbatere publică, prevede alocări consistente pentru lucrări de consolidare și modernizarea infrastructurii urbane.
Cea mai importantă sumă este destinată consolidării clădirilor cu risc seismic, unde Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) are prevăzute investiții de 198 de milioane de lei pentru 2026. În paralel, creditele de angajament depășesc 3,9 miliarde de lei, ceea ce indică derularea unor proiecte multianuale de amploare. O parte dintre lucrări sunt finanțate și prin PNRR, cu peste 35 de milioane de lei alocate anul viitor.
Printre imobilele vizate pentru consolidare se numără clădiri de pe străzile Blănari, Lipscani, Boteanu sau Bd. Magheru, dar și Muzeul Gheorghe Tattarescu. Totodată, pentru evaluarea rapidă a clădirilor sunt prevăzute 2,5 milioane de lei.
În ceea ce privește infrastructura rutieră, Administrația Străzilor ar urma să beneficieze de 64,7 milioane de lei pentru investiții, în timp ce creditele de angajament ajung la 968 de milioane de lei. Fondurile vor fi utilizate pentru modernizarea unor intersecții semaforizate și pentru reabilitarea unor artere precum Drumul Cooperativei sau strada Mavrogheni.
Bugetul include și investiții punctuale: montarea a 103 indicatoare pentru treceri de pietoni dotate cu lămpi LED alimentate solar, instalarea unor bolarzi retractabili, dar și achiziții de echipamente pentru gestionarea traficului, semaforizare sau întreținerea infrastructurii.
De asemenea, sunt prevăzute sume pentru dezvoltarea unui sistem inteligent de restricționare a traficului pe Calea Victoriei, pentru iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni și pentru documentații legate de regenerarea urbană a Parcului Cișmigiu. Peste 10 milioane de lei vor fi direcționați către realizarea unei baze de date geospațiale pentru infrastructura administrată.
Alte instituții subordonate Primăriei au, la rândul lor, bugete dedicate investițiilor. Administrația Fondului Imobiliar ar urma să primească aproape 12 milioane de lei, în principal pentru expertize tehnice și modernizări la mai multe imobile. Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor are prevăzute 4,4 milioane de lei, majoritatea pentru construirea unui centru veterinar în zona Lunca Jariștei.
Poliția Locală va beneficia de peste un milion de lei pentru echipamente și digitalizare, în timp ce Grădina Zoologică și ALPAB au alocări mai mici, pentru lucrări de modernizare și amenajare, inclusiv în Parcul Floreasca.
Primarul general, Ciprian Ciucu, a anunțat că dezbaterea publică privind bugetul va avea loc joi, începând cu ora 10:00, și va include, în premieră, prezentările directorilor instituțiilor subordonate.
„Eu voi prezenta bugetul PMB, principalele proiecte de investiții, stadiul lor, precum și noile inițiative și proiecte. Dezbaterea va dura toată ziua deoarece, pentru prima dată, am invitat directorii instituțiilor subordonate PMB să prezinte bugetele propriilor instituții. Eu voi rămâne în sală pe toată durata dezbaterilor”, a transmis edilul.















