Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că o parte importantă din clădirile degradate ale Bucureștiului aparțin PMB și vor fi scoase la concesionare prin proceduri competitive.
Edilul a emis o dispoziție pentru constituirea unui grup de lucru care va inventaria toate imobilele municipalității, dispersate între mai multe direcții și subordonate.
El a emis o dispoziție pentru constituirea unui grup de lucru care va identifica toate imobilele aflate în proprietatea Municipalității.
Ce clădiri în paragină aparțin PMB și unde sunt dispersate
”O parte sunt la Administrația Fondului Imobiliar, altele la Direcția de Patrimoniu, iar altele la subordonate. După ce vom avea o bază de date completă, vom decide ce utilitate practică le vom da. Pe unele le vom consolida prin eforturi proprii, pe altele le vom concesiona prin proceduri transparente și competitive, astfel încât să le reintroducem în circuitul economic și să le salvăm prin investiții private, inclusiv pentru consolidări”, a scris edilul general, marți, pe Facebook.
Ciprian Ciucu precizează că imobilele aflate în ‘cea mai proastă’ stare vor fi acoperite cu meshuri, iar pe termen mediu clădirile vor fi consolidate atât prin eforturi proprii, cât și printr-o politică ‘corectă’ de concesionare.
”Mai bine le reintroducem în circuitul economic decât să stea degeaba, să se degradeze și să le pierdem. Unele pot fi transformate în sedii de firme, în boutique-hoteluri, în restaurante sau cofetării, în librării etc. Până atunci le vom pune în siguranță, prioritizându-le pe cele stradale”, a mai transmis primarul general.















