Sondaj: Pesimism record în rândul românilor; 70% dintre cetățeni anticipează o scădere a nivelului de trai în următorul an

Românii privesc viitorul economic cu o neîncredere accentuată, arată cel mai recent sondaj IRSOP realizat în luna aprilie. Potrivit cercetării, aproximativ 7 din 10 respondenți se așteaptă să trăiască mai prost peste un an, în timp ce aproape jumătate dintre aceștia sunt convinși că situația se va degrada inclusiv pe un orizont de timp de cinci ani.

Principala îngrijorare este legată de spirala inflaționistă, 76% dintre români fiind convinși că prețurile vor continua să crească.

Studiul evidențiază că doar 34% dintre români mai cred că veniturile lor vor crește în următorul an, în scădere față de luna martie. În acest context, 55% din populație declară că a redus deja achizițiile pentru consumul curent comparativ cu anul trecut, fenomen care va pune presiune pe cifrele de afaceri din sectorul retail în trimestrele următoare.

Sondajul arată totodată că 71% din populație ar putea intra în sezonul rece cu venituri insuficiente raportate la noile praguri de prețuri.

Singura evoluție pozitivă înregistrată de sondajul din aprilie vizează percepția asupra stabilității profesionale. Aproximativ 77% dintre angajați au declarat că se simt în siguranță la actualul loc de muncă, în creștere față de 71% în luna martie. Totuși, această siguranță a locului de muncă nu compensează teama față de scăderea puterii de cumpărare, 68% dintre români menținându-și prognoza negativă pentru anul viitor.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente