Un sondaj realizat de Inscop arată că AUR scade la 37% în preferințele respondenților care aleg un partid, cel mai mic scor din ultimul an. Pe același eșantion de respondenți care aleg un partid, cresc ușor PSD (la 20.1%), PNL (15,5%) și USR (12,7%), fiecare cu aproximativ un punct procentual.
Dar în rândul votanților puternic mobilizați, PSD e sub PNL (16,6% față de 16,9%) și aproape de USR (14,4%), în timp ce AUR urcă la 38,8%.
Barometrul Inscop arată că, în ciuda scăderii, AUR rămâne lider detașat în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare.

Sondajul a fost realizat în perioada 1-7 aprilie 2026 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu aleator fiind de 1100 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.














