Fostul șef al Biroului Rutier, Laurențiu Drăghici, a orchestrat sustragerea a 2.500 de kilograme din arhiva poliției Ploiești, inclusiv secrete de serviciu, circa 1.500 de kilograme fiind ulterior incinerate.
Motivarea Judecătoriei Ploiești arată că printre documentele distruse se aflau înscrisuri cu termen de păstrare permanent sau neexpirat, incinerate pe câmpul Școlii de Pompieri din Boldești Scăeni.
Datele se regăsesc în motivarea deciziei Judecătoriei Ploiești, care a respins plângerile celor doi formulate împotriva măsurii controlului judiciar.
Inscrisuri oficiale: Cum a fost distrusă arhiva Biroului Rutier Ploiești: planul descris de instanță
Conform motivării transmise de instanță, la solicitarea AGERPRES, cei doi inculpați ar fi acționat după un plan prestabilit, documentele sustrase fiind depozitate pe holul de la etajul al patrulea al instituției.
‘În ceea ce privește situația de fapt, din coroborarea mijloacelor de probă, a rezultat, în esență, aceea că, inculpații W (având gradul de… și funcția de …) și X (având gradul de agent … și fiind în raporturi de subordonare față de cel dintâi), la data de… după un plan prestabilit, au determinat angajații societății private G (având ca obiect de activitate proiectarea și execuția instalațiilor de gaze), să sustragă, fără vinovăție, circa 2500 de kg de încrisuri oficiale, inclusiv secrete de serviciu (registre, condici, adrese, cereri, reclamații, sesizări, procese verbale, fișe de intervenții, rapoarte informative, rapoarte de activitate, etc.) din sediul … (documente emise de către polițiștii…, depozitate pe holul de la etajul 4 al instituției, pentru care nu au fost efectuate demersuri de arhivare și distrugere, pentru unele dintre acestea nefiind expirat termenul de păstrare ori aveau termen de păstrare permanent), o parte însemnată a acestora fiind arsă într
-un container aflat în curtea Școlii de… din orașul (aproximativ 1500 de kg de înscrisuri oficiale)’, arată sursa citată.
Ce documente au fost arse — inclusiv secrete de serviciu cu termen permanent
În luna ianuarie, polițiștii au deschis un dosar penal, iar la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a fost demarată o anchetă internă, după ce documente din arhiva Poliției Ploiești ar fi fost distruse în mod ilegal.
‘Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a fost sesizată, la data de 15 ianuarie, cu privire la faptul că mai multe documente ar fi fost încărcate într-o autoutilitară de către persoane neautorizate, în scopul transportării acestora în vederea distrugerii. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele neautorizate care au procedat la manipularea documentelor respective ar fi fost solicitate în acest sens de către doi angajați ai unității (Poliția Municipiului Ploiești – n.r.)’, preciza la acel moment IJP Prahova.
Laurențiu Drăghici, suspendat și cercetat sub control judiciar
Surse din anchetă au confirmat, pentru AGERPRES, că documentele făceau parte din arhiva Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, iar un prim transport din această arhivă ar fi fost distrus prin incendiere pe un câmp din incinta Școlii de Pompieri de la Boldești Scăeni.
Ulterior, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, comisar șef de poliție Ginel Preda, a declarat, într-o conferință de presă, că la fața locului au fost găsite fragmente mici din câteva documente.
‘Din păcate, atunci când am fost la cercetarea la fața locului n-am mai găsit decât fragmente mici din câteva documente pe care le-am (…) indisponibilizat și le-am pus la dispoziția unității de parchet ca să stabilim ce este cu ele. Dar, (…) fiind o cauză penală în lucru, și documentele pe care le-am oprit și n-au plecat, ele sunt disponibilizate într-o încăpere. Așteptăm delegarea procurorului să le desfacem și să vedem ce este acolo, ce e în ele’, a precizat atunci sursa citată.
În acest dosar au fost inculpați șeful de atunci al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, Laurențiu Drăghici, și un subaltern al său, ambii fiind cercetați sub control judiciar.
Ca urmare a faptului că a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei penale privind incendierea unor documente din arhiva instituției, Laurențiu Drăghici a fost suspendat din funcție.







