Răpire șocantă în Linz: bărbat din Mureș, cu ordin de protecție activ, și-a răpit fosta parteneră de pe autostradă

Un bărbat de 28 de ani din Lechința, județul Mureș, și-a răpit fosta parteneră de pe o autostradă din Linz, deși avea un ordin de protecție activ împotriva sa.

Ambii se află acum în custodia autorităților din Ungaria, iar IPJ Mureș a deschis dosar penal pentru lipsire de libertate.


‘La data de 2 mai 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș s-au sesizat din oficiu cu privire la o infracțiune de lipsire de libertate săvârșită de un cetățean român, pe teritoriul Austriei. În fapt, autoritățile din Austria au transmis către I.P.J. Sibiu o informare cu privire la faptul că, la data de 1 mai 2026, în cursul serii, un tânăr, de 26 de ani, a sesizat organele de poliție din Austria că prietena lui, de aceeași vârstă, a fost răpită de fostul său partener în timp ce aceasta se afla pe o autostradă din Linz. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că fostul său partener, de 28 de ani, domiciliat în Lechința, județul Mureș, face obiectul unui ordin de protecție provizoriu, valabil în perioada 28 aprilie 2026 – 3 mai 2026, prin care acesta este obligat să nu se apropie de victimă sau de locuința acesteia’, se arată într-un comunicat al IPJ Mureș, potrivit Agerpres.

Ipj mures: Răpire pe autostradă în Linz cu ordin de protecție activ

Polițiștii au fost constituit dosar penal de lipsire de libertate, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta.

IPJ Mureș precizează că, la acest moment, tânăra de 26 de ani și fostul său partener se află în custodia autorităților din Ungaria, urmând a se lua măsurile care se impun.

Constantin Cristian
Constantin Cristian
Cristian Constantin acoperă știri din multiple domenii, punând accent pe corectitudine, context și claritate. La început de carieră, își construiește treptat viziunea jurnalistică printr-o abordare variată a subiectelor de actualitate.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente