Nicușor Dan îi primește la Cotroceni pe Mark Rutte, Zelenski și liderii Flancului Estic

Karol Nawrocki și Mark Rutte vor ajunge marți la București, înaintea Summitului Formatului București 9 (B9), programat miercuri la Palatul Cotroceni, potrivit unor surse oficiale.

Președintele Poloniei va fi primit de Nicușor Dan în a doua parte a zilei, iar cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă comună.

Tot marți, Mark Rutte va participa la o cină de lucru alături de Nicușor Dan și Karol Nawrocki, cei doi lideri care vor co-prezida summitul B9.

La reuniunea de la București va participa și Volodimir Zelenski, însoțit de soția sa, Olena Zelenska.

Potrivit surselor citate, Olena Zelenska va avea un program separat alături de Mirabela Grădinaru.

Zelenski va interveni la finalul sesiunii de lucru a summitului, într-o reuniune axată pe securitatea regională și consolidarea relației transatlantice.

Evenimentul are ca temă principală „Delivering More for Transatlantic Security” și va reuni lideri politici și oficiali NATO din statele aflate pe Flancul Estic al Alianței.

Potrivit Administrația Prezidențială, la summit vor participa și:

  • Gitanas Nauseda
  • Alar Karis
  • Petr Pavel
  • Edgars Rinkevics
  • Peter Pellegrini
  • Alexander Stubb
  • Mette Frederiksen

La reuniune vor fi prezenți și reprezentanți ai Statele Unite ale Americii, Suediei, Norvegiei, Islandei, Bulgariei și Ungariei.

Conform agendei oficiale, summitul va începe miercuri dimineață, la ora 11:00, cu sesiunea plenară găzduită de Nicușor Dan și Karol Nawrocki.

La finalul reuniunii va fi adoptată o Declarație Comună care va pune accent pe întărirea relației transatlantice, securitatea Flancului Estic al NATO, amenințarea reprezentată de Rusia și susținerea Ucrainei.

Formatul B9 a fost lansat în 2015 de România și Polonia și reunește statele NATO din Europa Centrală și de Est: România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Estonia, Lituania și Letonia.

Alex Paraschiv
Alex Paraschiv
Alex Paraschiv este redactor la TRUmedia, specializat pe politica interna, afaceri internationale si administratie locala. Urmareste cu atentie deciziile care afecteaza viata comunitatilor si le traduce in stiri accesibile. Este unul dintre cei mai productivi membri ai redactiei.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente