Președintele Nicușor Dan va demara consultările oficiale cu partidele parlamentare pentru formarea unui nou Guvern la sfârșitul acestei săptămâni, cel mai probabil joi sau vineri, conform unor surse oficiale.
Calendarul negocierilor este strâns legat de agenda internațională, discuțiile urmând să înceapă imediat după Summitul B9, eveniment programat pentru miercuri la Palatul Cotroceni.
Deși dialogul formal începe acum, o nominalizare oficială pentru funcția de prim-ministru este așteptată abia spre sfârșitul lunii mai, după o posibilă a doua rundă de consultări.
Șeful statului intenționează să impună o serie de condiții riguroase viitorului Executiv, prioritățile fiind legate de continuarea reformelor și menținerea stabilității economice.
Nicușor Dan va solicita garanții clare privind stabilitatea bugetară și atingerea țintelor de deficit asumate în fața partenerilor europeni. În acest sens, președintele a subliniat deja că noul Guvern are obligația strategică de a prezenta proiectul de buget pentru anul 2027 în cursul acestei toamne.
În prezent, la nivelul Administrației Prezidențiale sunt luate în calcul mai multe scenarii de lucru pentru depășirea crizei politice.
Analizele vizează variante ce pornesc de la un guvern politic clasic și ajung până la formule de cabinet minoritar sau chiar tehnocrat, în funcție de capacitatea partidelor de a cristaliza o majoritate stabilă.
Faptul că şeful statului ar putea să mai cheme partidele pentru încă o rundă de discuții înainte de a face o nominalizare de premier indică o dorință de a evita un nou blocaj parlamentar.







