România primește o jumătate de miliard de euro pentru dezvoltare locală și tranziție energetică de la Norvegia, Islanda și Liechtenstein

România va primi peste jumătate de miliard de euro sub formă de granturi din partea Norvegiei, Islandei și Liechtensteinului pentru finanțarea tranziției energetice verzi și a dezvoltării locale. Aceasta reprezintă cea mai mare sumă alocată vreodată țării noastre de către cele trei state donatoare, memorandumul de înțelegere fiind semnat astăzi la Palatul Victoria.

Ministrul fondurilor europene, Dragoș Pîslaru, a precizat că aceste împrumuturi nerambursabile reprezintă un semnal puternic de încredere în capacitatea instituțională a României.

„Memorandumurile pe care le-am semnat astăzi deschid perioada actuală de programare, până în 2028, cu o alocare de peste jumătate de miliard de euro, cea mai mare pe care România a primit-o vreodată în cadrul acestor granturi. O consider un vot de încredere, un gest de încredere în instituţiile noastre, în sistemele de management şi control şi autenticitatea parteneriatului nostru cu statele donatoare”, a declarat Dragoș Pîslaru.

La rândul său, ambasadorul Islandei la Varșovia, Friorik Jonsson, a subliniat că fondurile vor fi direcționate strategic către proiecte de modernizare și inovare.

„În România finanţările se vor concentra în principal pe patru programe: tranziţia verde, tranziţia către energia curată, cercetarea şi inovarea, precum şi dezvoltarea locală. Suntem deosebit de mândri de faptul că Centrul Islandez de Cercetare va fi partenerul donator în cadrul a două dintre aceste programe, şi anume tranziţia către energia curată şi cercetare şi inovare”, a precizat Friorik Jonsson.

În cadrul aceluiași eveniment organizat la Palatul Victoria, premierul interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere cu ministrul norvegian de externe, context în care a evidențiat că aceste resurse financiare vor sprijini în mod direct dezvoltarea comunităților locale.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente