Președintele Nicușor Dan a explicat miercuri, în conferința comună de la finalul Summitului B9, semnificația sintagmei „NATO 3.0” inclusă în declarația oficială a reuniunii. Șeful statului a precizat că Alianța Nord-Atlantică își reafirmă rolul defensiv asupra propriului teritoriu și pune accent pe o împărțire corectă a costurilor pentru apărare între statele membre.
„NATO 3.0. NATO s-a înfiinţat în timpul Războiului Rece, în care Rusia era o ameninţare pentru continentul european. După 90, părea că Rusia nu mai este această ameninţare şi atunci NATO a încercat să se redefinească. Acum, pe de o parte, ne-am întors la această ameninţare şi NATO revine la o alianţă defensivă cu privire la teritoriul său şi, pe de o altă parte, în NATO se pune foarte direct, în mod partenerial, problema unei echităţi a contribuţiei”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Șeful statului a subliniat că asigurarea unei contribuții echitabile din partea Statelor Unite și a Europei nu înseamnă o fragmentare a apărării colective. Acesta a explicat că NATO funcționează pe baza unor protocoale de securitate și scenarii de amenințare construite pe parcursul mai multor ani, care nu pot fi modificate brusc.
„NATO 3.0 înseamnă pur şi simplu că, pe aceleaşi protocoale pe care, evident, le actualizăm, contribuţia aliaţilor este proporţională. Şi europenii au înţeles lucrul ăsta. Este un progres vizibil, de la Haga până acum, şi acest proces va continua, deci noi suntem deja în NATO 3.0 şi obligaţia de 3,5 plus 1,5 e până în 2035 şi suntem pe traiectoria asta”, a punctat președintele Nicușor Dan.







