Sorana Cîrstea intră în Top 20: cea mai bună clasare din carieră, locul 18

Sorana Cîrstea a ajuns pe cea mai bună poziție din cariera sa, după ce a urcat pe locul 18 în clasamentul WTA publicat luni, în urma parcursului excelent de la turneul WTA 1000 de la Roma.

Jucătoarea din România, în vârstă de 36 de ani, a făcut un salt important în ierarhia mondială după calificarea în semifinalele turneului din capitala Italiei, unde le-a eliminat pe Aryna Sabalenka, liderul mondial, Linda Noskova și Jelena Ostapenko.

Până acum, cea mai bună clasare a Soranei Cîrstea fusese locul 21 mondial, atins în august 2013.

Performanța reușită la Roma este una istorică și prin prisma vârstei. Sorana a devenit cea mai în vârstă jucătoare care a învins un lider mondial în activitate la un turneu WTA 1000, după succesul împotriva Arynei Sabalenka.

Parcursul româncei s-a oprit în semifinale, unde a fost învinsă de Coco Gauff, însă punctele câștigate au propulsat-o pentru prima dată în Top 20 mondial.

Sezonul 2026 este unul special pentru Sorana Cîrstea, care a anunțat încă de la finalul anului trecut că acesta va fi ultimul din cariera sa profesionistă.

În acest an, românca a câștigat și turneul de la Cluj-Napoca, fără set pierdut, și are un bilanț excelent de 27 de victorii și 8 înfrângeri.

Alex Paraschiv
Alex Paraschiv
Alex Paraschiv este redactor la TRUmedia, specializat pe politica interna, afaceri internationale si administratie locala. Urmareste cu atentie deciziile care afecteaza viata comunitatilor si le traduce in stiri accesibile. Este unul dintre cei mai productivi membri ai redactiei.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente