Cine este Delia Velculescu, românca de la FMI despre care se vorbește pentru funcția de premier

Președintele României, Nicușor Dan, are luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu toate partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier, la două săptămâni după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.

Discuțiile se desfășoară pe parcursul întregii zile, iar fiecare partid merge la Cotroceni cu propriul scenariu pentru ieșirea din criza politică.

Potrivit unor surse politice, una dintre variantele analizate pentru funcția de premier este Delia Velculescu, economist în cadrul Fondului Monetar Internațional și fost șef al misiunii FMI pentru Grecia.

Numele Deliei Velculescu a reapărut în centrul scenei politice, după ce mai multe surse au indicat că președintele Nicușor Dan o ia în calcul pentru funcția de premier tehnocrat, în contextul negocierilor pentru formarea noului Guvern.

Delia Velculescu este una dintre cele mai cunoscute economiste române din cadrul Fondul Monetar Internațional, având o carieră de peste două decenii în instituția financiară internațională.

Născută în 1975, la Sibiu, Delia Velculescu a studiat în Statele Unite după ce a obținut o bursă în 1992. A absolvit Wilson College din Pennsylvania și ulterior și-a continuat studiile la Johns Hopkins University, unde a obținut un master și un doctorat în economie.

Economista lucrează la FMI din 2002, iar în 2008 a intrat în Departamentul European al instituției. A coordonat sau a participat la programe economice importante pentru state precum Islanda, Cipru și Grecia, devenind cunoscută mai ales în timpul crizei financiare din Grecia.

Presa elenă i-a atribuit atunci porecla „Draculescu”, din cauza pozițiilor ferme privind măsurile economice și reformele cerute Atenei în negocierile cu creditorii internaționali.

Publicația britanică The Guardian o descria în acea perioadă drept o negociatoare „serioasă și dedicată”, cu reputația unei „iron lady” în relația cu guvernele aflate în dificultate economică.

Mai recent, Delia Velculescu a fost șefa misiunii FMI pentru Africa de Sud și ocupă funcții importante în cadrul instituției financiare internaționale.

Numele ei a mai fost vehiculat pentru funcția de premier tehnocrat și în 2025, în timpul unei alte crize politice, însă atunci varianta nu s-a concretizat.

Potrivit surselor politice apărute în ultimele zile, Nicușor Dan ar prefera un premier cu profil economic puternic și credibilitate internațională, iar Delia Velculescu ar fi una dintre opțiunile analizate în prezent.

Alex Paraschiv
Alex Paraschiv
Alex Paraschiv este redactor la TRUmedia, specializat pe politica interna, afaceri internationale si administratie locala. Urmareste cu atentie deciziile care afecteaza viata comunitatilor si le traduce in stiri accesibile. Este unul dintre cei mai productivi membri ai redactiei.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente