Guvernul a aprobat în ședința de joi desecretizarea arhivelor Ministerului Afacerilor Externe (MAE), permițând accesul publicului la peste 5.000 de dosare istorice din primii ani ai tranziției post-comuniste a României.
Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care a precizat că documentele vizează momente cheie precum alegerile din mai 1990, Mineriadele, vizita Regelui Mihai din 1992, prăbușirea URSS și reunificarea Germaniei. Toate aceste volume urmează să fie scanate și procesate, urmând ca cercetătorii, istoricii și publicul larg să aibă acces treptat la ele.
Ministrul de Externe a explicat, într-o postare pe Facebook, că măsura reprezintă un moment istoric, mai ales că actele erau blocate în mod artificial în sertarele instituției din cauza unor etichete birocratice. Potrivit oficialului, declasificarea va ajuta în mod direct inclusiv victimele Mineriadelor care caută să afle adevărul despre evenimentele violente din acea perioadă.
Cele mai multe dintre aceste documente nu mai erau secret de stat de peste un deceniu, dar erau ţinute departe de public ca secrete de serviciu. Adoptarea hotărârii de declasificare reprezintă un moment istoric, care deschide etapa de pregătire a documentelor pentru accesul cercetătorilor, al victimelor mineriadelor şi al publicului general, a scris Oana Țoiu, pe pagina sa de Facebook.






