Rubio amenință cu reevaluarea NATO: Spania a refuzat bazele militare

Marco Rubio a avertizat că reevaluarea NATO de către SUA devine posibilă după ce Spania a refuzat accesul la spațiul aerian și la bazele Rota și Moron pentru operațiunile legate de războiul cu Iranul.

Declarațiile secretarului de stat au fost acordate canalului Al Jazeera și publicate luni de Departamentul de Stat american, în contextul criticilor repetate ale lui Donald Trump la adresa aliaților NATO.


SUA au constatat că Spania, țară membră NATO pe care s-au angajat să o apere, a refuzat să acorde Statelor Unite acces la spațiul său aerian și s-a lăudat cu aceasta, potrivit unei transcrieri a declarațiilor făcute de Marco Rubio pentru canalul de televiziune qatarez Al Jazeera, publicată luni de Departamentul de Stat. Mai mult, Washingtonul s-a confruntat cu o rezistență în ceea ce privește utilizarea bazelor militare din Spania și din alte părți, a spus el.

De ce Rubio amenință cu reevaluarea NATO: Spania a refuzat accesul la baze militare

NATO este util SUA, întrucât permite staționarea de trupe și echipamente (americane) în străinătate, a indicat Rubio. ‘Dar dacă NATO se rezumă doar la apărarea Europei în cazul unui atac, dar ne sunt refuzate drepturile de bază atunci când avem nevoie, acesta nu este un aranjament bun’, a declarat secretarul de stat american.

În aceste condiții, ‘e greu să rămâi angajat și să spui că acest lucru este benefic pentru SUA. Așadar, toate aceste aspecte vor trebui să fie reevaluate’, a adăugat Rubio, subliniind că NATO ‘nu poate fi o stradă cu sens unic’. ‘Să sperăm că vom reuși să rezolvăm problema. Vom avea timp să ne ocupăm de aceasta mai târziu’, a spus el.

Ce înseamnă Articolul 5 NATO și de ce nu se aplică în războiul cu Iranul

Spania și-a închis recent spațiul aerian pentru zborurile având legătură cu războiul din Iran, iar anterior au interzis SUA utilizarea bazelor Rota și Moron din Andaluzia pentru operațiuni. Aceste instalații sunt operate de mult timp în comun de Spania și SUA.

Președintele american Donald Trump a criticat în repetate rânduri aliații din cadrul NATO pentru ceea ce el consideră a fi un sprijin insuficient în acest conflict. Articolul 5 din clauza de apărare reciprocă a NATO nu se aplică războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, notează dpa.

Cristescu Mara
Cristescu Mara
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente