Portul rusesc Ust-Luga, avariat din nou: doi copii răniți și 50 de zboruri anulate

Un atac cu drone asupra nord-vestului Rusiei a avariat portul Ust-Luga de la Marea Baltică și o școală, rănind trei persoane, inclusiv doi copii, în timp ce circa 50 de zboruri au fost anulate pe aeroportul din Sankt Petersburg.

Portul din Golful Finlandei, crucial pentru exporturile rusești de petrol, îngrășăminte și cărbune, a mai fost vizat de mai multe ori în ultimele zile.


Guvernatorul acestei regiuni, situată la câteva sute de kilometri de linia frontului și a cărei capitală este Sankt Petersburg, Aleksandr Drozdenko, a raportat că 38 de drone au fost doborâte de apărarea aeriană rusească în cursul nopții.

Ce daune a produs atacul cu drone la portul Ust-Luga

El nu a specificat originea lor, însă Ucraina lansează zeci de drone către Rusia în fiecare noapte, ca represalii la bombardamentele zilnice ale teritoriului său de către armata Kremlinului, care vizează mai ales infrastructura energetică.

‘Există pagube în portul Ust-Luga’, a adăugat oficialul rus pe Telegram.

Doi copii printre răniți — resturile dronelor au lovit și o școală

Acest port, situat în Golful Finlandei, crucial pentru exporturile rusești de îngrășăminte, petrol și cărbune, a fost deja vizat de mai multe ori în ultimele zile.

Guvernatorul a precizat că resturi ale dronelor interceptate au avariat trei clădiri rezidențiale și două săli de clasă la o școală din zonă, rănind trei persoane, inclusiv doi copii.

Potrivit agenției de presă Tass, circa 50 de zboruri au fost anulate pe aeroportul din Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime al Rusiei.

Cristescu Mara
Cristescu Mara
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente