Închisoare pe viață pentru bărbatul care și-a ucis concubina însărcinată

Curtea de Apel Ploiești a pronunțat miercuri o decizie definitivă în cazul crimei din Lipănești, stabilind pedeapsa de închisoare pe viață pentru bărbatul care și-a ucis concubina însărcinată, lovind-o repetat cu toporul în zona capului.

Instanța a admis apelul formulat de inculpat, însă doar în ceea ce privește deducerea perioadei petrecute în arest preventiv, începând cu data de 16 iunie 2025, restul hotărârii pronunțate anterior de Tribunalul Prahova fiind menținute.

Crima a avut loc în iunie 2025, în localitatea prahoveană Lipănești. Victima, o tânără de 22 de ani, însărcinată, se afla la părinții săi și refuza să revină la concubinul ei, în ciuda insistențelor acestuia.

În februarie, Tribunalul Prahova îl condamnase deja pe bărbat pentru omor calificat asupra unui membru de familie, stabilind și plata unor daune morale în valoare de 620.000 de euro către familia victimei.

În urma tragediei, au ieșit la iveală mai multe episoade tensionate între cei doi. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, de-a lungul timpului au existat mai multe apeluri la 112, însă acestea vizau conflicte verbale, nu fapte de violență fizică.

„În cadrul audierii din data de 16.06.2025 a mamei victimei, aceasta a declarat, în scris, în fața procurorului, faptul că între victimă și bărbat au existat unele conflicte, dar nu le-au reclamat la poliție, pentru că de fiecare dată se împăcau”, preciza IJP.

Autoritățile au subliniat că victima nu a cerut niciodată ordin de protecție, deși i-au fost puse la dispoziție informațiile necesare.

„În cursul acestui an, nu au fost înregistrate sesizări, apeluri 112, petiții sau plângeri penale formulate de tânăra decedată cu privire la fapte de violență pe care persoana bănuită să le fi exercitat asupra acesteia. În luna septembrie a anului 2022, mama tinerei a sesizat polițiștii, prin apel 112, despre faptul că are un conflict verbal, cu ginerele său (autorul omorului). În cadrul intervenției, s-a stabilit că între cei doi a existat un conflict verbal, fiind sancționați, conform Legii nr. 61/1991, atât bănuitul, cât și apelanta, pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare. În cursul lunii iulie a anului 2024, tânăra în cauză a sesizat faptul că atât ea, cât și fratele acesteia ar avea un conflict verbal cu bărbatul în cauză (autorul omorului). În cadrul intervenției polițiștilor, nu au fost sesizate fapte de natură penală. La data de 13 septembrie 2024, au existat două apeluri prin 112, prin care tânăra (victima) sesiza faptul că ar fi fost amenințată de un vecin. În cadrul intervenției polițiștilor, s-a stabilit că, în fapt, aceasta avea un conflict verbal cu concubinul său, nicidecum cu un vecin, așa cum a sesizat prin 112. În urma celui de-al doilea apel, din data respectivă, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 și transportat la o unitate medicală de specialitate”, arăta atunci sursa citată.

De asemenea, poliția a precizat că, la fiecare intervenție, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, însă tânăra nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

„De asemenea, menționăm faptul că la fiecare intervenție la sesizările efectuate au fost întocmite formulare de evaluare a riscului de către polițiști, conform procedurilor, victima nesolicitând niciodată emiterea unui ordin de protecție provizoriu de către aceștia. Totodată, în toate cazurile le-au fost înmânate modele de cerere (Anexa nr.2 – Legea 217/2003), pe care persoanele în cauză să le depună la instanța de judecată, în vederea solicitării emiterii unor ordine de protecție. De asemenea, din verificări a rezultat că la nivelul IPJ Prahova nu au fost primite de la instanțele de judecată ordine de protecție emise pe numele celor implicați”, au mai transmis autoritățile.

În ziua crimei, nu a existat niciun apel la 112 din partea victimelor sau a apropiaților, au mai precizat polițiștii, contrazicând informațiile apărute inițial în spațiul public.

După acest caz, Inspectoratul Judetean de Politie Prahova a demarat o anchetă internă pentru a verifica modul în care au fost gestionate sesizările anterioare.

„Am solicitat prin Serviciul de Ordine Publică și Biroul de Control Intern efectuarea de verificări interne cu privirea la respectarea procedurilor și ordinelor în vigoare pentru monitorizarea stărilor conflictuale și intervenția la sesizările de violență domestică de sub unitățile pe raza cărora a fost înregistrat respectivul eveniment. De asemenea, am solicitat identificarea tuturor sesizărilor referitoare la conflictul dintre persoanele implicate, stabilirea corectitudinii întocmirii documentelor și legalitatea măsurilor dispuse în cadrul acestora”, a declarat comisarul șef Ginel Preda.

Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.

Sandu Octavia
Sandu Octavia
Octavia Sandu are studii de management și leadership. Și-a construit o carieră în consultanță și coordonare de proiecte înainte de a intra în jurnalism. La TRUmedia acoperă o plajă largă de subiecte și semnează analize cu accent pe evoluții și mecanisme pe care cifrele și titlurile singure nu le spun. A adus cu ea în redacție rigoarea și obiceiul de a căuta contextul înainte de concluzie.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente