Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut, în termeni nominali, în luna martie 2026, faţă de luna februarie 2026 cu 15,8%, în timp ce faţă de luna martie 2025 a scăzut cu 0,1%, anunţă, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).
În primul trimestru din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a scăzut, în termeni nominali, cu 2,1%.
Martie 2026 comparativ cu februarie 2026
Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, în luna martie 2026 comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 15,8%, datorită creşterilor înregistrate în industria extractivă (+20,1%) şi în industria prelucrătoare (+15,6%).
Pe marile grupe industriale, s-a înregistrat un avans în industria bunurilor intermediare (+23,1%), industria bunurilor de uz curent (+14,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+12,3%), industria bunurilor de capital (+11,3%) şi industria energetică (+9,4%).
Martie 2026 comparativ cu martie 2025
Raportat la martie 2025, cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în luna martie 2026, pe ansamblu, cu 0,1%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-0,3%). Industria extractivă a crescut cu 4,0%, arată datele INS.
Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor de capital (-5,6%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-3,3%). Creşteri au fost înregistrate în industria bunurilor intermediare (+4,0%), industria energetică (+3,7%) şi industria bunurilor de uz curent (+2,4%).
Perioada 1.I-31.III.2026 comparativ cu perioada 1.I-31.III.2025
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în perioada 1.I-31.III.2026 comparativ cu perioada 1.I-31.III.2025, pe ansamblu, cu 2,1% ca urmare a scăderilor înregistrate în industria extractivă (-4,5%) şi în industria prelucrătoare (-2,0%).
Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat industria energetică (-5,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-5,3%), industria bunurilor de capital (-2,0%), industria bunurilor intermediare (-1,9%) şi industria bunurilor de uz curent (-0,3%), informează INS.



