Simularea Bacalaureatului începe luni în 1.364 de licee, cu peste 143.000 de elevi înscriși, în timp ce 63 de unități au refuzat să participe pe fondul protestelor sindicale.
63 de licee, adică 4,41% din total, au refuzat să participe la simulare, organizată în contextul conflictului dintre sindicate și Guvern pe tema austerității.
Ministerul Educației și Cercetării a transmis vineri ultimele date privind participarea liceelor la simularea Bacalaureatului.
Câți elevi participă la simularea Bacalaureatului și în ce licee
Astfel, simularea este organizată în 1.364 (95,59%) unități de învățământ, numărul (estimativ) de elevi înscriși în platformă până la momentul raportării fiind de peste 143.000.
Potrivit MEC, 63 de licee, adică 4,41% din numărul total de unități de învățământ, au anunțat că nu participă la simulare.
Cum se desfășoară probele — program și discipline
Peste 60.500 de elevi au participat deja la simulări organizate la nivel local.
Luni, va avea loc prima probă scrisă – simularea la Limba și literatura română.
Protestul sindicatelor din educație, în paralel cu simularea
Simularea se desfășoară în perioada 23 – 26 martie.
Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.
Simularea Bacalaureatului are loc pe fondul protestului sindicatelor din Educație, nemulțumite de măsurile de austeritate luate de Guvern. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ au îndemnat cadrele didactice să nu oprească protestul nici săptămâna viitoare, când încep simulările pentru examenul de Bacalaureat.















