Există un paradox care ar trebui să îngrijoreze pe oricine are copii în sistemul de învățământ românesc. În timp ce una dintre cele mai avansate țări din lume — Suedia, modelul de educație la care România visa de decenii — face cale întoarsă de la digitalizarea totală a școlii și readuce manualul tipărit, pixul și caietul în sala de clasă, România accelerează în direcția opusă, cheltuind sute de milioane de euro din PNRR pentru a instala ecrane în locul tablelor și tablete în locul cărților.
Cineva greșește. Și datele arată că nu e Suedia.
Cum a ajuns Suedia să își recunoască greșeala
Suedia a lansat în 2017 Strategia națională de digitalizare a sistemului școlar, cu obiectivul ambițios de a fi „cea mai bună din lume în ce privește utilizarea resurselor digitale”. A reușit, iar școlile suedeze au devenit printre cele mai digitalizate din Europa, cu tablete în grădinițe, manuale exclusiv digitale și platforme online ca principală metodă de predare.
Rezultatele au venit și ele, dar nu cele așteptate. Ponderea copiilor de 10 ani cu dificultăți de citire a crescut în doar cinci ani de la 12% la 19%, potrivit studiului internațional PIRLS. Specialiștii suedezi în educație au ajuns la concluzia că digitalizarea a făcut mai mult rău elevilor, în special celor din grădiniță și școala primară.
Reacția a fost pe măsura problemei. Ministrul Educației, Lotta Edholm, a denunțat public o „criză a citirii” și a catalogat digitalizarea masivă drept „o digitalizare exagerată” a școlii în ultimul deceniu. Într-un articol din ziarul Expressen, a descris utilizarea tehnologiei în școlile suedeze drept un „experiment” și și-a exprimat dezamăgirea față de cei care consideră digitalizarea ca fiind pozitivă indiferent de conținut.
Poziția a fost susținută de cea mai importantă instituție de cercetare medicală din țară. Institutul Karolinska a declarat că există dovezi științifice clare că instrumentele digitale afectează mai degrabă decât îmbunătățesc învățarea elevilor și că accentul ar trebui să se întoarcă pe dobândirea de cunoștințe prin manuale tipărite și expertiza profesorilor, mai degrabă decât din surse digitale disponibile gratuit care nu au fost verificate pentru acuratețe.
Guvernul suedez a alocat 685 de milioane de coroane (aproximativ 60 de milioane de euro) doar în primul an pentru a accelera procesul de reintroducere al manualelor în școli, cu alte 500 de milioane de coroane pe an în perioada următoare. Suedia plătește acum pentru a repara ceea ce a stricat cu bani mult mai mulți.
România merge cu viteză maximă în direcția opusă
În același timp în care Suedia trage frâna de urgență, România apasă accelerația. Prin PNRR, statul român s-a angajat să instaleze ecrane gigant în clase în locul tablelor și să introducă teste online în locul celor pe hârtie, asta în ciuda exemplelor recente și a avertismentelor specialiștilor.
Nu e o problemă de resurse sau de intenții. E o problemă de direcție. România copiază modelul pe care chiar inventatorul lui îl abandonează acum cu o recunoaștere publică dureroasă: am greșit, copiii noștri au suferit, întoarcem foaia.
Iar contrastul devine și mai dureros când privim datele de bază. Elevii suedezi, chiar și după declinul înregistrat, se clasau pe locul șapte în lume la capacitatea de citire în 2021. Elevii români sunt de ani de zile printre codașii Europei la aceleași teste internaționale, și asta înainte de digitalizarea masivă.
Ce spune știința
Dincolo de experiența suedeză, cercetările internaționale converg spre același mesaj. Studiile independente au arătat că multitaskingul mediatic — adică folosirea dispozitivelor digitale în timpul lecțiilor — afectează atenția și memoria elevilor, scad media notelor, performanțele la testări, înțelegerea lecturii și abilitatea de a lua notițe.
Un studiu al Agenției Suedeze pentru Educație arată că elevii care citesc un text din cartea clasică reușesc să identifice mai bine elementele principale, își amintesc mai multe detalii și dau dovadă de o mai bună înțelegere globală a ceea ce citesc.
Printr-o reformă amplă, suedezii vor să reducă accesul la dispozitivele digitale pentru primele clase de învățământ, cu intenția că acestea să fie folosite doar atunci când nu împiedică învățarea. Își doresc întoarcerea la predarea din manuale, scrierea în caiete, biblioteci cu personal și liste de lecturi pentru copii și tineri.
Există, firesc, și voci critice față de revenirea la clasic. Neil Selwyn, profesor de educație la Universitatea Monash din Australia, consideră că tehnologia este doar o parte dintr-o rețea foarte complexă de factori în educație și că ampla criticare a efectelor ei este, de fapt, doar o mișcare populară printre politicienii conservatori. Argumentul e valid — nu tehnologia în sine e problema, ci modul în care e introdusă, la ce vârstă și în ce doze.
Dar tocmai asta e lecția pe care Suedia a plătit-o scump: nu ai voie să experimentezi cu o generație de copii fără să ai date clare că funcționează. Iar când datele arată că nu funcționează, trebuie să ai curajul să recunoști și să schimbi direcția.
România nu are nici datele, nici curajul. Are doar ecrane noi, finanțate din bani europeni, instalate în săli de clasă unde copiii nu știu să citească.
Surse: Ministerul Educației din Suedia, PIRLS 2021, Institutul Karolinska, Le Monde, The Guardian, Școala9.ro, Spotmedia.ro
