După 11 ani, Tim Cook va părăsi conducerea companiei Apple la începutul lunii septembrie. Cine îl va înlocui

Tim Cook va părăsi conducerea companiei Apple la începutul lunii septembrie, după mai bine de un deceniu la cârma grupului. El va fi înlocuit de John Ternus, actualul director al departamentului de inginerie hardware.

John Ternus, care se ocupă de mult timp de activităţile legate de produse hardware, va prelua funcţia lui Tim Cook şi va conduce compania într-o nouă etapă marcată de dezvoltarea rapidă a inteligenţei artificiale.

Tim Cook, care se află la conducerea Apple din 2011, va deveni preşedinte executiv al companiei, potrivit unui comunicat al grupului.

Tim Cook a devenit CEO în 2011, după demisia lui Steve Jobs, o legendă în Silicon Valley, plecând de la conducerea gigantului pe care l-a cofondat în garajul său.

„A fost cel mai mare privilegiu al vieţii mele să fiu director general al Apple şi să mi se fi acordat încrederea de a conduce o companie atât de extraordinară”, a declarat Cook într-un comunicat de presă.

Cook, care a devenit director general al Apple în 2011 după ce a ocupat funcţia de director de operaţiuni, a fost responsabil pentru extinderea Apple dincolo de gama restrânsă de produse pentru care compania era cunoscută iniţial, precum Mac, iPod şi iPhone. Sub conducerea lui Cook, Apple a devenit un jucător important în domenii noi, precum divertismentul, sănătatea şi dispozitivele purtabile.

De asemenea, el a condus compania prin momente decisive din istoria mondială care au avut un impact profund asupra acesteia, precum pandemia de COVID-19, politicile tarifare ale preşedintelui Donald Trump şi războiul comercial cu China, scrie news.ro.

Cristescu Mara
Cristescu Mara
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente