JD Vance și Marco Rubio, ‘echipa de vis’ în perspectiva alegerilor viitoare, potrivit lui Donald Trump

Președintele american Donald Trump a declarat că vicepreședintele său JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio ar constitui ‘echipa de vis’ pentru Casa Albă, însă nu a indicat clar pe cine ar prefera dintre cei doi ca posibil succesor și candidat la funcția supremă, relatează marți dpa.

Cu toate acestea, Donald Trump a dat de înțeles că laudele sale la adresa celor doi colaboratori ai săi nu înseamnă nicidecum: ‘Să ai sprijinul meu în orice circumstanțe!’.

Trump, între Vance și Rubio: ‘Nu înseamnă sprijinul meu în orice circumstanțe’

Trump a făcut aceste remarci la un dineu în Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, în cadrul ceremoniilor dedicate Săptămânii naționale a poliției, invitându-și oaspeții să aplaude pe oricare dintre cei doi într-un concurs de popularitate improvizat.

Evocându-i pe potențialii rivali democrați, printre care fosta vicepreședintă Kamala Harris și guvernatorul de California, Gavin Newsom, el a spus că sunt ‘o mulțime de frumuseți acolo, JD’. ‘Vă invidiez pe voi și pe ceilalți, nu știu de ce!’, a exclamat Trump.

Kamala Harris și Newsom, posibili rivali democrați în 2028

‘Cine va fi? Va fi JD? Va fi altcineva? Nu știu’, a adăugat șeful Casei Albe.

Invitându-și oaspeții să-și exprime opinia, el a adăugat: ‘Bine, hai să începem, sunteți gata? Cui îi place JD Vance? Cui îi place Marco Rubio?’

Constituția SUA îl blochează pe Trump, dar speculațiile continuă

‘Apropo, cred că fac o echipă de vis, dar astea sunt detalii minore. Și asta nu înseamnă să ai sprijinul meu în orice circumstanțe’, a spus Donald Trump, remarcând în continuare:’Cred că sună a candidați la președinție ș vicepreședinție’.

Conform Constituției SUA, Trump nu poate candida pentru un al treilea mandat, dar a sugerat în repetate rânduri că ar putea face acest lucru, deși se pare că intenția sa a fost mai degrabă aceea de a stârni o reacție din partea criticilor săi.

În tabăra democrată, Kamala Harris a declarat din nou luna trecută că ia în considerare în mod serios o nouă candidatură la președinție în 2028. În alegerile din 2024, ea l-a înlocuit pe președintele de la acea vreme, Joe Biden, în calitate de candidat al Partidului Democrat, după ce acesta se retrăsese din cursă, dar a pierdut în cele din urmă în fața contracandidatului republican, Donald Trump.

Mara Cristescu
Mara Cristescu
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente