Palestinienii marchează, pe 15 mai, Ziua Nakba, comemorând strămutarea și pierderea locuințelor a sute de mii de persoane în timpul războiului arabo-israelian din 1948, eveniment considerat de comunitatea palestiniană drept o „catastrofă” istorică ale cărei efecte se resimt și astăzi, pe fondul conflictului continuu din Gaza și al crizei refugiaților.
În Statele Unite, disputa privind conflictul israeliano-palestinian intră într-o nouă etapă: nu mai este vorba doar despre Gaza, ajutorul militar sau politica administrației de la Washington, ci despre recunoașterea oficială a unei traume istorice palestiniene — Nakba, „catastrofa” din 1948.
La 78 de ani de la momentul în care sute de mii de palestinieni au fost expulzați sau forțați să-și părăsească locuințele în contextul creării statului Israel, presiunea asupra autorităților americane crește. Congresmena democrată Rashida Tlaib a reintrodus o rezoluție prin care cere recunoașterea „Nakba în curs” și a drepturilor refugiaților palestinieni. Inițiativa are, deocamdată, mai degrabă valoare simbolică, dar marchează o schimbare de ton într-un Congres în care susținerea pentru Israel a fost, decenii la rând, aproape un consens politic.
Ce înseamnă Nakba pentru palestinieni
Cuvântul arab „Nakba” înseamnă dezastru sau calamitate. În contextul conflictului israeliano-palestinian, termenul este folosit pentru a descrie pierderea locuințelor, a pământurilor și a comunităților palestiniene în timpul și după primul război arabo-israelian din 1948. Estimările indică aproximativ 750.000 de palestinieni strămutați sau obligați să fugă din zonele care au devenit ulterior parte a Israelului și din teritoriile palestiniene.
Pentru palestinieni, Nakba nu este doar o rană a trecutului, ci fundamentul unei realități politice actuale: exil, tabere de refugiați, teritorii ocupate și imposibilitatea întoarcerii pentru milioane de descendenți ai celor alungați.
În fiecare an, la 15 mai, palestinienii marchează Ziua Nakba, la o zi după proclamarea independenței Israelului, la 14 mai 1948. În această zi, mulți palestinieni ies în stradă, flutură steaguri, poartă chei simbolice ale caselor pierdute sau afișează imagini ale cheilor, ca expresie a speranței de întoarcere. Israelul acuză însă Hamas și alte organizații, considerate teroriste de mai multe state și organisme internaționale, că instrumentalizează această zi în scopuri politice și de mobilizare.
Miza recunoașterii este uriașă. Susținătorii rezoluției spun că Statele Unite nu pot formula o politică echilibrată în Orientul Mijlociu dacă recunosc doar suferința unei părți și ignoră trauma istorică a celeilalte. Experți citați de Al Jazeera vorbesc despre o „amnezie politică” a Washingtonului, care a influențat modul în care administrațiile americane succesive au abordat dosarul israeliano-palestinian.
Democrații și tinerii, tot mai critici față de Israel
Demersul vine într-un moment în care opinia publică americană se schimbă vizibil. Un sondaj Gallup publicat în februarie 2026 arată că 41% dintre americani spun că simpatizează mai mult cu palestinienii, față de 36% care indică israelienii. Este o inversare importantă față de perioada 2001–2025, când israelienii au avut constant un avantaj clar în percepția publicului american.
Schimbarea este și mai puternică în rândul democraților și al tinerilor. Gallup arată că 65% dintre democrați simpatizează mai mult cu palestinienii, în timp ce doar 17% indică israelienii. În grupa de vârstă 18–34 de ani, 53% spun că simpatizează mai mult cu palestinienii, prima dată când o majoritate a acestei categorii exprimă această poziție.
Și alte date confirmă tendința. Pew Research Center a constatat că șase din zece americani au o opinie nefavorabilă despre Israel, nivel aflat în creștere față de anul trecut și mult peste nivelul din 2022. În rândul democraților și al independenților apropiați de Partidul Democrat, opt din zece au o opinie nefavorabilă despre Israel.
Totuși, recunoașterea Nakba rămâne profund controversată în politica americană. În 2023, ONU a marcat pentru prima dată oficial aniversarea Nakba, la 75 de ani de la evenimentele din 1948, însă Statele Unite s-au numărat printre țările care au votat împotriva rezoluției ce a deschis calea comemorării.
Contextul este complicat și de războiul din Gaza. Termenul „genocid” este folosit de unele instituții, experți și organizații pentru drepturile omului, dar este respins de Israel. Cazul intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internațională de Justiție este încă în desfășurare, iar Israelul contestă acuzațiile.
Dincolo de șansele reduse de adoptare, rezoluția Rashidei Tlaib are o miză politică mai largă: împinge în centrul dezbaterii americane ideea că pacea nu poate fi construită doar prin formule diplomatice, ci și prin recunoașterea memoriei istorice. Pentru susținătorii inițiativei, Nakba nu este un episod încheiat, ci o realitate care continuă prin situația refugiaților, ocupație, strămutări și războiul din Gaza.
Pentru Washington, întrebarea devine tot mai greu de evitat: poate Statele Unite să pretindă rolul de mediator credibil în Orientul Mijlociu fără să recunoască și trauma fondatoare a poporului palestinian? Răspunsul nu este doar juridic sau diplomatic. Este unul politic, moral și electoral — iar schimbarea opiniei publice americane arată că această dezbatere abia începe.
