Trump anunță o posibilă retragere militară din Orientul Mijlociu, dar întăriri americane se îndreaptă spre regiune
Președintele Donald Trump a declarat vineri, într-o postare pe Truth Social, că Statele Unite iau în calcul o „reducere treptată” a prezenței militare din Orientul Mijlociu, în contextul conflictului cu Iranul.
„Ne apropiem foarte mult de îndeplinirea obiectivelor noastre, în timp ce luăm în considerare reducerea treptată a marilor noastre eforturi militare din Orientul Mijlociu în ceea ce privește regimul terorist al Iranului”, a scris Trump, menționând printre obiective slăbirea capacității rachetelor iraniene și eliminarea forțelor aeriene și navale ale Teheranului.
Șeful de la Casa Albă a abordat și subiectul Strâmtorii Ormuz, susținând că paza acesteia ar trebui să revină națiunilor care o folosesc, nu Statelor Unite. „Strâmtoarea Ormuz va trebui să fie păzită și supravegheată, după cum este necesar, de alte națiuni care o utilizează — Statele Unite nu o fac!”, a punctat el, adăugând că SUA ar putea oferi sprijin dacă vor fi solicitate, însă că acest lucru „nu ar trebui să mai fie necesar odată ce amenințarea Iranului va fi eradicată.”
Părăsind Casa Albă vineri după-amiază, Trump le-a declarat reporterilor că în opinia sa SUA au „câștigat” războiul cu Iranul.
Declarațiile vin însă în contradicție cu mișcările din teren: potrivit unor oficiali americani citați de CNN, mii de pușcași marini și marinari se îndreaptă în aceste zile spre Orientul Mijlociu, în timp ce conflictul cu Iranul intră în a patra săptămână.















