Zelenski: raspundem la fel daca Rusia se opreste
Președintele Volodimir Zelenski a reacționat la acordul de încetare a focului dintre SUA și Iran, afirmând că Ucraina susține astfel de inițiative și ar putea adopta o abordare similară în relația cu Rusia, dacă atacurile asupra teritoriului ucrainean vor înceta.
Liderul de la Kiev a subliniat că un armistițiu poate crea cadrul necesar pentru negocieri de pace și a reiterat faptul că Ucraina a cerut în mod constant o încetare a focului în războiul declanșat de Rusia.
„Ucraina a cerut întotdeauna un armistițiu în războiul purtat de Rusia aici, în Europa, împotriva statului și poporului nostru și susținem armistițiul din Orientul Mijlociu și din Golf, care deschide calea pentru eforturi diplomatice. Este evident pentru toată lumea că un armistițiu poate crea condițiile prealabile potrivite pentru acorduri”, a scris Zelenski pe platforma X.
În același context, Kievul a transmis anterior că sprijină acțiunile Statelor Unite împotriva Iranului, stat considerat un aliat apropiat al Moscovei și furnizor de drone utilizate de armata rusă în atacurile asupra Ucrainei.
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sibiga, a declarat că fermitatea Washingtonului ar trebui să fie un exemplu și în raport cu Rusia.
„Fermitatea americană dă roade. Credem că este timpul să dăm dovadă de suficientă fermitate pentru a forța Moscova la un armistițiu și pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei”, a transmis acesta.
Ucraina insistă de mai mult timp pentru o încetare completă a focului, considerând că doar în aceste condiții pot fi inițiate negocieri reale de pace. În schimb, Rusia susține că discuțiile trebuie să stabilească mai întâi termenii unui acord, înainte de oprirea luptelor.
Pe lângă pozițiile diplomatice, Kievul este implicat și în sprijinirea securității regionale, trimițând peste 200 de specialiști în Orientul Mijlociu pentru a contribui la contracararea atacurilor cu drone.
„Echipele militare de experți ucraineni vor continua să lucreze în regiune pentru a contribui la dezvoltarea în continuare a capacităților de securitate”, a declarat Volodimir Zelenski.






