Proxenetism în Elveția: femeie din Buzău, arestată după ce a exploatat 11 femei

O femeie de 43 de ani din Vadu Pașii, județul Buzău, a fost arestată preventiv 30 de zile pentru proxenetism, după ce ar fi exploatat 11 femei în Elveția timp de șapte ani, obținând foloase patrimoniale de peste 10 milioane de lei.

Banii obținuți din activitatea infracțională ar fi fost cheltuiți pe autoturisme, imobile de lux și vacanțe, iar cinci autovehicule au fost confiscate în urma percheziților.


Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, oamenii legii au organizat două percheziții domiciliare, în localitatea Vadu Pașii, într-un dosar penal de proxenetism.

Cum recruta victimele și cum funcționa rețeaua de proxenetism din Buzău

‘Din cercetări a reieșit că persoana cercetată, o femeie de 43 de ani, din Vadu Pașii, ar fi determinat 11 femei, cu vârste cuprinse între 33 și 43 de ani, din mai multe județe ale țării, prin prezentarea oportunității de a obține în mod rapid sume mari de bani, într-un cadru și mediu sigur, să practice prostituția, cu scopul dobândirii de foloase patrimoniale. Ulterior, banii ar fi fost utilizați în scopul achiziționării unor autoturisme și imobile de lux. Actul infracțional s-ar fi realizat în Elveția, în perioada 2019 – 2026. Prin activitatea infracțională ar fi fost obținute foloase patrimoniale injuste, evaluate la peste 10.100.000 de lei’, a transmis IPJ Buzău.

În urma perchezițiilor, polițiștii au confiscat mai multe documente, medii de stocare și cinci autovehicule, inclusiv din categoria mașinilor de lux, în vederea instituirii sechestrului asigurător.

Peste 10 milioane de lei cheltuiți pe mașini și imobile de lux

‘Documentarea activității infracționale s-a realizat prin cooperarea polițienească internațională cu autoritățile judiciare din Elveția. În urma materialului probator administrat, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de femeia de 43 de ani, pentru proxenetism’, informează sursa citată.

Ulterior, pe numele femeii a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Activitățile s-au derulat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău.

Cristescu Mara
Cristescu Mara
Mara Cristescu este redactor principal la TRUmedia, acoperind o paleta larga de subiecte, de la social si administratie locala la mediu si actualitate internationala. Cu cele mai multe articole publicate in redactie, este coloana vertebrala a fluxului de stiri TRUmedia, aducand zilnic informatii verificate si relevante pentru cititori.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Articole recente