Viol minora AUR tabara 2023 – trei barbati trimisi in
Trei bărbați au fost trimiși în judecată pentru violul unei minore de 17 ani comis la tabăra de vară AUR din 2023, organizată în stațiunea Neptun-Olimp.
Inculpații, cu vârste între 29 și 33 de ani, sunt în stare de libertate, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Mangalia.
Potrivit unui comunicat al PCAB transmis, marți, AGERPRES, luni au fost finalizate cercetările, fiind dispusă de către procurori trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 33 de ani, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol, fapte comise asupra unei persoane vătămate minore în vârstă de 17 ani în cadrul unei tabere de vară pentru tineri organizate în stațiunea Neptun-Olimp.
Ce acuzații aduc procurorii celor trei inculpați
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că ar fi vorba despre tabăra de vară organizată în anul 2023 de AUR.
‘În noaptea de 14/15 septembrie 2023, în intervalul orar 23:57 – 00:25, inculpatul A.B., în vârstă de 32 de ani, în timp ce se afla în incinta unui hotel din stațiunea Neptun-Olimp, profitând de imposibilitatea de a-și exprima voința și de vulnerabilitate a victimei, minoră în vârstă de 17 ani, a constrâns-o să întrețină acte sexuale. În același context, în intervalul orar 00:31 – 01:04, inculpatul C.D., în vârstă de 29 de ani, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a întreținut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinței sale. De asemenea, la data de 15.09.2023, în intervalul orar 21:14 – 21:50, inculpatul E.F., în vârstă de 33 de ani, în timp ce se afla în incinta aceluiași hotel din stațiunea Neptun-Olimp, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, a întreținut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinței sale’, notează anchetatorii.
Cum a fost audiată victima minoră — protocolul NICHD
Procurorii precizează că un aspect deosebit de important al activității de instrumentare a cauzelor de violență sexuală împotriva copiilor îl reprezintă modalitatea de interacțiune a organelor de urmărire penală cu victimele și, în special, realizarea procedeului probator al audierii, activitate prin care se urmărește nu doar aflarea adevărului, ci și protejarea emoțională a minorului.
Astfel, pentru audierea persoanei vătămate a fost folosit protocolul de audiere NICHD caracterizat prin maximizarea întrebărilor deschise și asigurarea unui sprijin emoțional nesugestiv.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Mangalia.















