Vlad Țurcanu și-a anunțat demisia din funcția de director general al companiei Teleradio-Moldova, în urma scandalului izbucnit după finala Eurovision Song Contest 2026.
Decizia vine după reacțiile puternice generate de votul acordat de juriul Republicii Moldova în finala concursului. România, reprezentată de Alexandra Căpitănescu, a primit doar trei puncte din partea juriului moldovean, în timp ce Polonia a primit punctajul maxim, iar Ucraina nu a primit niciun punct.
Într-o conferință de presă, Vlad Țurcanu a declarat că își asumă responsabilitatea pentru situația creată, chiar dacă nu a intervenit în decizia juriului.
„Ceea ce s-a întâmplat este un lucru grav”, a spus acesta, adăugând că membrii juriului „nu au ținut cont de sensibilitățile care există între Republica Moldova și cei doi vecini ai noștri”.
Scandalul a generat un val de reacții în Republica Moldova și România, mai ales în contextul relației apropiate dintre cele două țări și al tradiției prin care Chișinăul oferea, de regulă, punctaje ridicate reprezentanților României la Eurovision.
Juriul Republicii Moldova pentru finala Eurovision 2026 a fost format din șapte membri din industria muzicală și din conducerea televiziunii publice moldovene.
Demisia lui Vlad Țurcanu urmează să fie înaintată oficial Consiliului de Supraveghere al companiei Teleradio-Moldova, conform procedurilor legale.







