Nicusor Dan a convocat miercuri, la Palatul Cotroceni, liderii partidelor parlamentare pentru o serie de consultări, în contextul tensiunilor politice generate de retragerea sprijinului PSD pentru premierul Ilie Bolojan.
Întâlnirile vor avea loc pe parcursul întregii zile, după un calendar stabilit de Administrația Prezidențială: de la ora 9:00 cu PSD, la 10:30 cu PNL, la 15:00 cu UDMR, urmate de discuțiile cu grupul minorităților naționale (16:30) și USR (18:30).
Consultările vin după ce scena politică a intrat în criză, luni, odată cu decizia social-democraților de a-i retrage sprijinul politic șefului Guvernului. Hotărârea a fost luată în urma unui vot intern organizat în cadrul unui eveniment desfășurat la Palatul Parlamentului, unde mii de membri PSD s-au pronunțat în favoarea acestei măsuri.
„Când 97,7% dintre colegi îți spun că acesta este mandatul, că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, nu mai este loc de nimic altceva. (…) Vă asigur că, în conformitate cu ceea ce ați votat, în zilele următoare, vom acționa. PSD este cel mai important partid din România, este partidul numărul 1 în Parlament și drept urmare vom ține cont de toate lucrurile care s-au spus astăzi. Vom ține cont de mandatul pe care dumneavoastră ni l-ați dat, astfel încât viața românilor să fie una mai bună”, a declarat liderul social-democraților, Sorin Grindeanu.
În replică, premierul Ilie Bolojan a anunțat că nu intenționează să demisioneze și că își va continua mandatul, calificând decizia PSD drept una „complet greșită și total iresponsabilă”.
De partea cealaltă, Dominic Fritz a transmis că USR rămâne la guvernare și își susține miniștrii, în timp ce liderul UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că formațiunea nu are motive să iasă din Executiv.
În acest context tensionat, consultările de la Cotroceni ar putea reprezenta primul pas către identificarea unei soluții politice pentru deblocarea situației.













