Premierul Ilie Bolojan a discutat, miercuri, prin telefon, cu Péter Magyar, prim-ministrul ales al Ungariei, despre rolul comunității maghiare în consolidarea relației dintre cele două țări.
„În cadrul discuției, cei doi oficiali au abordat stadiul și perspectivele de consolidare a relațiilor dintre România și Ungaria. A fost evidențiat interesul comun pentru dezvoltarea cooperării economice, precum și pentru avansarea proiectelor de interconectare în domeniul energiei”, transmite Guvernul Românie.
Prim-ministrul a menționat, de asemenea, rolul important al comunității maghiare din România în consolidarea relației bilaterale.
Ilie Bolojan i-a adresat totodată invitația de a efectua o vizită oficială la București.








