Mircea Lucescu decedat – Camera Deputatilor, moment de
Camera Deputaților a marcat miercuri, în ședința de plen, decesul lui Mircea Lucescu, fostul selecționer al echipei naționale de fotbal, printr-un moment de reculegere.
Lucescu a murit marți seara la Spitalul Universitar de Urgență București, după un infarct suferit în timpul unei ședințe tehnice a naționalei.
Social-democratul Ilie Toma a fost cel care a propus acest moment de reculegere în plenul Camerei Deputaților.
Cum a murit Mircea Lucescu — infarct după o ședință tehnică
‘În Săptămâna Mare, Dumnezeu a hărăzit ca marele Mircea Lucescu să ne părăsească, să facă pași lini către ceruri. Doream și doresc din suflet în numele parlamentarilor din Camera Deputaților, în numele colegilor, în numele Hunedoarei, pentru că a fost o emblemă a Hunedoarei și este și va rămâne în istorie, în numele Corvinului Hunedoara, să transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate. Să rugăm cu toții pe bunul Dumnezeu să-l așeze acolo unde îi este locul. Am avut șansa și onoarea de mic copil să-l cunosc, să-i cunosc familia. A fost o lecție pentru noi toți, a fost o lecție în fotbal, a fost o lecție în educație. (…) Ne-a dat o lecție tuturor. Nea Mircea a fost un vizionar, a văzut peste tot ceea ce se putea vedea în fotbalul mondial, a fost un academician al fotbalului. Nea Mircea a fost un om care a știut să îndemne pe cei pe care i-a educat în mod special spre școală și spre sport în paralel. Nea Mircea a fost un exemplu pentru noi toți’, a transmis deputatul.Mircea Lucescu a murit marți seara, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde era internat de mai bine de o săptămână.Mircea Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie la SUUB, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal. Ulterior, a suferit un infarct, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat și nu a mai răspuns la tratament.